Hipertensiune, GREȘEALĂ paradoxală la români. Prof. dr. Dorobanțu: în loc să scadă, crește
Prof. dr. Maria Dorobanţu, șefa clinii de cardiologie de la Spitalul de Urgență Floreasca și președinta Societății Române de Hipertensiune Arterială, a fost invitată la DC News în cadrul emisiunii ”Academia de Sănătate” realizată de către prof. dr. Irinel Popescu, președinte al Academiei de Științe Medicale.
Maria Dorobanțu a vorbit despre hipertensiunea arterială, o boală foarte răspândită, care are consecințe deosebit de grave.
"Prevalența, în loc să scadă în decursul a 12 ani de când facem acest studiu, crește. Hipertensiunea este mai bine tratată, mai bine controlată, dar, din păcate, am constatat că obezitatea este din ce în ce mai frecventă. Este foarte strâns legată de hipertensiune.
Multă sare
În al doilea rând, noi, românii, mâncăm foarte sărat. În mod normal, avem nevoie de maximum 6-6,5 grame în 24 de ore. Noi mâncăm dublu. Acest consum de sare se ridică la 12-13 grame. Pe de altă parte, sedentarismul este prezent la un număr mare de indivizi. De asemenea, un lucru care poate explica această creștere de prevalență, în loc să scadă, este și faptul că se asociază cu diabetul zaharat. Împreună, hipertensiunea și diabetul au un risc sporit de evenimente cardiovasculare, de infarct de miocard, de accidente vasculare cerebrale, de insuficiență cardiacă, de insuficiență renală. Nu toți hipertensivii fac aceste complicații. De aceea este important ca odată stabilit diagnosticul, să meargă la medic pentru a i se stabili un tratament. Este foarte important să nu renunțe la el în momentul în care s-a normalizat tensiunea", a zis Maria Dorobanțu.
Hipertensiunea arterială nu se vindecă
"Hipertensiunea arterială, forma aceasta primară care este cea mai frecventă, nu se vindecă. Necesită un tratament care, sigur, poate fi nuanțat, dar în niciun caz nu se renunță la el, dacă a fost nevoie de tratament. Când este nevoie de tratament, când este nevoie doar de schimbarea stilului de viață, asta este o altă problemă. Ceea ce cred că ne lipsește nouă, în România, sunt programele de prevenție primară a hipertensiunii și, în general, a bolilor cardiovasculare", a mai zis Maria Dorobanțu la DC News.
[citeste si]
Vezi răspunsul integral:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News