
Mecanismul prin care Mona Lisa a devenit cea mai apreciată, privită, cântată și descrisă, sau chiar parodiată pictură din lume a fost declanșat odată cu furtul lucrării, în 1911. Înainte, era doar una dintre miile de opere de artă din muzeu, scrie smithonianmag.com. În catalog, figura cu un preț de 7 ori mai mic decât al unui portret de Rafael. Dispariția tabloului a fost constatată abia după 24 de ore. Dar căutările au ținut, doi ani, pagina întâi. Poliția i-a bănuit și arestat pe Picasso și pe Apollinaire, ulterior exonerați de orice vină. Ziarele au publicat mii de reproduceri. După ce a fost recuperată, în Italia, a fost expusă la Florența, Milano și Roma. În prima zi de la întoarcerea la Luvru, 100.000 de oameni au venit să o vadă.
Notorietatea, asigurată
Publicitatea de care s-a bucurat Mona Lisa a transformat tabloul într-o ”icoană” a lumii moderne. Publicul apreciază imaginile familiare, așa se explică de ce au efect reclamele. Nu mai amintesc asocierile pozitive.
Hillary Clinton se află de două decenii pe prima pagină. A fost puternic implicată, în activități sociale, când era prima doamnă a Americii, era cât pe ce să-i smulgă nominalizarea lui Obama, a avut două mandate în Senat și un rol important în politica internațională, ca secretar de stat. Numele Clinton este cunoscut, ca și al lui Bush. Mecanismul a funcționat la alegerea fratelui mai mare, care a beneficiat de notorietatea tatălui, cel de-al 41 președinte SUA.
Premieră în politică
În plus, față de Jeb Bush, Hillary ar putea beneficia și de efectul ”am fost acolo”. Apetitul oamenilor pentru premiere nu trebuie neglijat. Am fost acolo când America a trimis primul om pe Lună, când s-a stabilit recordul de viteză la Indianapolis, când a ieșit prima oară președinte o femeie. Cei care își doresc să trăiască un astfel de moment, ar putea acționa în consecință.
Evident, alegerea se va face în funcție de multe alte criterii: nevoile pe care le au alegătorii, mesajele din campanie, opțiunile politice, mersul economiei, implicarea mașinăriei de partid, evaluarea mandatului Obama, modul în care candidații vor reuși să atragă electoratul indecis etc.
Lupta pentru nominalizare, efect pozitiv
Dar, până în toamna anului 2016 e cale lungă. Nu este exclus ca un outsider să răstoarne calculele. În 2008, Obama și Clinton s-au luptat pentru nominalizare, mult după ce McCain era desemnat din partea republicanilor. Campania internă a democraților a dominat mass media și i-a asigurat un start lansat viitorului președinte. Acum, se pare că republicanii se vor bate în prelungiri, în vreme ce Hillary nu are un adversar puternic în propriul partid.
Iar Rand Paul, care s-a înscris în cursă pentru nominalizare, propune o președinție altfel. ” Am venit să ne luăm țara înapoi” este sloganul său ( de la politicieni și de la corporații, după cum susține republicanul). Notorietatea lui nu se compară cu cea a lui Bush sau Clinton, dar dacă electoratul vrea o premieră?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie, cu Mihai Voropchievici. Negru la Vârsători, săptămână plină de reuşite pentru Capricorni
- Problemă mare pentru România în 2024 cu prezidenţialele. PNL, PSD, AUR sau USR, cine câştigă
- Ţara Galilor a impus limită de viteză de 20 km/h în localitate. Şoferii români, metodă prin care evită să îşi piardă carnetul
- Olguța Berbec nu se lasă, după ce Niculina Stoican a câștigat procesul: "Merg mai departe. Toată lumea cunoaște adevărul"
- România încă are localități ca acum 100 de ani, în care se pot turna filme precum Moromeții. "La noi e simplu să găsești o lume din trecut și în zilele noastre"
- Paracetamolul, pe locul 1 la cauze de toxicitate gravă asupra ficatului. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. "Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală"
- RO-Alert în Tulcea și Galați. MApN, noi detalii: O posibilă intrare neautorizată în spațiul aerian național
- Dacă Nehammer se prăbușește, e bine pentru România în Schengen?
- Elon Musk, pus la punct de Ministerul german de Externe în doar câteva cuvinte pe Twitter
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 30 septembrie 2023