Data publicării:
Hidroelectrica, poveste de succes: Cenușăreasa a ajuns cea mai profitabilă din România
Compania Hidroelectrica a anunțat cifrele de profit pentru 2015. În 2015, producția de energie s-a redus, dar compania a realizat cel mai bun rezultat financiar din istorie, raportat la producție. Profitul Hidroelectrica a depășit 1 miliard de lei, făcând-o cea mai profitabilă companie din România. Profitul este de 3,5 ori mai mare decât în 2010, când a fost realizată o producție record, din cauza factorilor meteo favorabili. Aparentul paradox este explicat de înlăturarea mecanismelor prin care ”băieților deștepți” din energie secătuiau compania, înainte ca aceasta să fie administrată de EuroInsol. De la preluarea de către firma condusă de Remus Borza, este al treilea an consecutiv când Hidroelectrica are profit. După ”deparazitarea” de căpușele bieților deștepți, Hidroelectrica și-a plătit toate datoriile, de peste 4 miliarde de lei, și a demarat un program de investiții de peste 1 miliard de euro.
Iată, integral, comunicatul Hidroelectrica:
Hidroelectrica a inregistrat in anul 2015 un profit brut de 1.100.083.000 lei raportat la o cifra de afaceri de 3.188.692.000 lei. „Este cel mai bun rezultat financiar obtinut vreodata de Hidroelectrica raportat la productia de energie. Astfel, in 2015 Hidroelectrica a realizat o productie de 15,9 TWh, cu 2,5 TWh mai mica decat in 2014, cand Hidroelectrica a raportat o productie de 18,4 TWh, o cifra de afaceri de 3,4 miliarde lei si un profit de 1.157.959.000 lei. Profitul inregistrat de Hidroelectrica in 2015 este de 3,5 ori mai mare decat profitul raportat in 2010, de 292 milioane lei, aferent unei productii record de 19,8 TWh. Este al treilea an consecutiv in care Hidroelectrica este pe profit. Profitul cumulat in cei trei ani de insolventa depaseste 3,1 miliarde lei, demonstrand viabilitatea si eficienta Planului de Reorganizare implementat de Euro Insol la Hidroelectrica. In aceasta perioada scursa de la deschiderea procedurii insolventei, Hidroelectrica si-a optimizat costurile de productie, ajungand la 110 lei MWh dupa ce in 2012 avea un pret de cost de 184 lei MWh. Hidroelectrica a reusit sa plateasca la valoarea nominala toate datoriile inscrise la masa credala in cuantum de peste 4 miliarde lei, si-a redus numarul de personal de la 5239 la 3443 salariati si a devenit cea mai profitabila companie din Romania, inregistrand in ultimii doi ani o EBITDA de 63% din cifra de afaceri", a declarat av.dr. Remus Borza, reprezentantul Administratorului Judicar al Hidroelectrica.
In 2015 Hidroelectrica si-a asumat un buget de investitii pe urmatorii 5 ani de 1,3 miliarde euro. Din acest buget de investitii s-au alocat 75 de milioane euro retehnologizarii centralei Stejaru, contract incheiat in mai 2015 si inca 240 milioane euro pentru retehnologizarea centralelor Vidraru, Mariselu si Raul Mare Retezat, urmand ca in cursul acestui an sa atribuie prin licitatie internationala contractele de retehnologizare. In 2015 s-a pus in functiune grupul 2 de la CHE Racovita (30 MW putere instalata), o investitie de 160 milioane de euro, s-a finalizat cea mai lunga galerie de aductiune (Siriu Surduc) pusa in functiune in Romania dupa 1987 in lungime totala de 16.642 m si o valoare de 150 milioane euro. In 2015 s-a reluat finantarea la centralele Dumitra si Bumbesti, urmand ca punerea in functiune la CHE Dumitra (21 MW putere instalata) sa fie in mai 2017 si la CHE Bumbesti (41 MW putere instalata) in octombrie 2017. Valoarea renegociata a celor doua centrale este de 200 milioane euro.
In martie 2016 vom pune in functiune centrala de la Bretea (12 MW putere instalata) si o valoare a investitiei de 46 milioane euro si in noiembrie 2016 centrala de la Rastolita (24 MW putere instalata) si o valoare a investitiei de 333 milioane euro. In 2018 vom conecta la retea centrala Siriu Surduc (50 MW putere instalata) si o valoare a investitiei de 350 milioane euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News