Herb Trimpe, creatorul personajului Wolverine, a murit
Herb Trimpe, primul ilustrator de benzi desenate care a realizat un desen cu personajul Wolverine, a murit la vârsta de 75 de ani, luni, în reşedinţa sa din Hurley, un oraş din statul american New York.
Herb Trimpe a fost primul artist care a realizat un desen cu Wolverine, legendarul mutant din seria "X-Men", în anul 1974. Personajul cu gheare retractabile şi-a făcut debutul într-un număr al seriei de benzi desenate "The Incredible Hulk", informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
În afară de implicarea sa în proiectul Wolverine, Herb Trimpe a realizat ilustraţii şi pentru alte personaje celebre din universul Marvel Comics, precum Spider-Man, G.I. Joe, Godzilla, Captain America şi Iron Man.
Herb Trimpe a fost, de asemenea, diacon episcopalian şi a lucrat la o capelă ridicată pe locul în care s-a aflat World Trade Center din New York, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News