"Amploarea reacţiilor imunitare observate la voluntarii sănătoşi este fără precedent pentru un vaccin contra hepatitei C", a subliniat profesorul Ellie Barnes, de la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, cercetătorul principal care a coordonat acest studiu clinic.
Noul vaccin are la bază aceeaşi tehnologie genetică folosită de grupul GSK pentru dezvoltarea unui vaccin contra virusului Ebola, care face în prezent obiectul mai multor studii clinice de fază I.
Vaccinul a fost conceput pentru a provoca o puternică reacţie a limfocitelor T contra virusului hepatitei C, în contextul în care aceste celule ale sistemului imunitar joacă un rol-cheie la persoanele ale căror organisme sunt capabile să distrugă singure acest agent viral.
Rezultatele cercetării, la care participă medici de la compania italiană de biotehnologie Okairos, filială a grupului GSK, şi de la Universitatea Stanford din California, au fost publicate în revista medicală americană Science Translational Medicine.
Maladia hepatică cronică, principala cauză a cirozei şi a cancerului la ficat
Aproximativ 180 de milioane de persoane din întreaga lume sunt infectate cu virusul hepatitei C, o maladie hepatică cronică, principala cauză a cirozei şi a cancerului la ficat.
Hepatita C provoacă aproape 500.000 de decese în fiecare an, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Un cocktail revoluţionar de antiretrovirale, denumit Harvoni, dezvoltat de grupul american de biotehnologie Gilead Sciences şi aprobat recent de agenţiile pentru medicamente din Statele Unite şi din Uniunea Europeană, permite vindecarea a 99% din totalul bolnavilor diagnosticaţi cu hepatita C.
Însă preţul său prohibitiv de 94.500 de dolari pentru un tratament de 12 săptămâni îl descalifică din start pentru ţările în curs de dezvoltare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA