Harvey Weinstein a ajuns la o înţelegere financiară cu acuzatorii şi creditorii lui
Fostul producător căzut în dizgraţie Harvey Weinstein a ajuns la o înţelegere financiară, în cadrul unei proceduri de drept civil, cu mai multe dintre victimele sale prezumtive precum şi cu creditorii care l-au dat în judecată, în schimbul unei sume de 44 de milioane de dolari, potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, citată vineri de AFP.
Acordul, care nu a fost încă semnat, potrivit cotidianului The Wall Street Journal, vizează includerea tuturor proceselor intentate în civil împotriva fostului magnat de la Hollywood, inclusiv în Canada şi în Regatul Unit al Marii Britanii. La solicitarea AFP, purtătoarea de cuvânt a lui Harvey Weinstein a refuzat să comenteze informaţiile, scrie Agerpres.
Acordul nu îl exonerează pe Harvey Weinstein de acţiunile penale care îl vizează în cadrul unui alt proces, ce va fi judecat în septembrie şi în care producătorul este acuzat de agresiune sexuală. Mogulul căzut în dizgraţie, catalizatorul mişcării #MeToo, a fost inculpat anul trecut pentru două agresiuni sexuale, cărora le-au căzut victime două femei - un viol săvârşit în 2013 şi constrângerea la raporturi sexuale orale, în 2006.
Dacă este găsit vinovat, fostul mogul riscă o condamnare la închisoare pe viaţă. Pe lângă victimele prezumate şi debitori, acordul amiabil ar urma să acopere şi procedura iniţiată de procurorul statului New York, Eric Schneiderman, succedat în funcţie de Letitia James. Procedura viza în special garanţia ca victimele prezumtive să primească despăgubiri substanţiale. La solicitarea AFP, un purtător de cuvânt al procuroarei Letitia James a refuzat să facă comentarii.
Potrivit The Wall Street Journal, suma prevăzută în acord va fi depusă de companiile de asigurări, dintre care unele aveau drept client The Weinstein Company, casa de producţie cofondată de Harvey Weinstein. Începând cu luna octombrie 2017, peste 80 de femei l-au acuzat public de viol, agresiuni sexuale şi hărţuire pe Harvey Weinstein (67 de ani), unul dintre fondatorii prestigioaselor studiouri Miramax. Printre acestea, se numără celebrităţi precum Ashley Judd, Angelina Jolie şi Salma Hayek.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News