Harghita: Muncitor omorât de un bloc de piatră
Un tânăr de 21 de ani, muncitor la o firmă de construcţii din Harghita, a fost omorât, marţi seară, de un bloc de piatră desprins din peretele unei balastiere.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita, Daniela Bortoş, accidentul s-a produs la o balastieră din localitatea Morăreni. Muncitorul, care lucra ca mecanic de utilaj la o firmă de construcţii din localitatea Lupeni, se afla în incinta balastierei şi aştepta camioanele să revină pentru reîncărcare, transmite Agerpres.
La un moment dat, tânărul a coborât din cabina încărcătorului şi a fost surprins de un bloc de piatră, de aproximativ 100 de kilograme, care aproape l-a strivit.
El a fost transportat la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, dar, în ciuda eforturilor medicilor, a murit la două ore după producerea accidentului, din cauza leziunilor grave suferite.
Accidentul este anchetat de o comisie mixtă de inspectori de muncă şi procurori, pentru stabilirea cauzelor exacte care au dus la producerea accidentului de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News