Data publicării:
Haos total în declarațiile lui Câciu. Românul are nevoie de subtitrare pentru a înțelege
Adrian Câciu explică pentru el însuși când vorbește la televizor, în loc să vorbească, în termeni simpli, pentru români.
Adrian Câciu are nevoie de subtitrare când vorbește pentru ca tot românul să înțeleagă ce spune. Este un haos total în ceea ce explică, dovadă declarațiile de mai jos pe care le-a făcut la Antena 3.
„Principiile de construcție a pensiei sunt Bismark. Principiile de finanțare sunt un mix între Beveridge, care înseamnă finanțarea din taxe și din contribuții. Principiile de finanțare sunt diferite de principiile prin care se construiește dreptul la pensie. Dreptul la pensie este una, finanțarea este alta. Unii politicieni au zis că acest sistem se apropie de final, că va colapsa. Nu va colapsa.
Mai mult decât atât, dacă suntem corecți în societate și plătim toți contribuții, nu ai cum să colapsezi. Un element care a fost adus în discuție în analizele pe care le-am făcut și în discuțiile cu mediul de afaceri, recunoscute de mediul de afaceri, noi avem 1,5 milioane de persoane care sunt ocupate în alte forme, ei sunt lucrători practic, dar în alte forme permise de Codul Fiscal. Nimeni n-a lucrat ilicit, dar nu plătea contribuții. Și atunci evident că ai un deficit mai mare sau acest Beveridge care trebuie să îți vină din taxe de la toți pentru pilonul 1 de pensii deranjează. Haideți să plătim toți aceste constribuții!”, a zis Adrian Câciu la Antena 3, în emisiunea Sabinei Iosub.
VEZI ȘI: Impozit pensii. Adrian Câciu, răspuns ambiguu care sperie românii
Adrian Câciu explică pentru el însuși când vorbește la televizor, în loc să vorbească, în termeni simpli, pentru români.
„Simt nevoia unor clarificări pe afirmația pe care ați făcut-o cu privire la pensii. Ați spus că un impozit va exista, el va fi pentru toate pensiile din România sau doar pentru cele pensiile?”, l-a întrebat, joi seară, Sabina Iosub pe ministrul Adrian Câciu.
„Cu riscul de a vă dezamăgi, nu voi face acum o astfel de... Nu voi da acum acest răspuns”, a zis ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
„Adică sunt toate variantele pe masă?”, a insistat Sabina Iosub.
„Sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, mai ales ținând cont de decizia din 2020 a Curții Constituționale, contributivitatea nu poate fi afectată din perspectiva impozitării. Deci, trebuie să ne uităm foarte atent, de aceea răspunsul nu e nici da, nici nu, ne uităm atent. Pentru că implicații nu sunt doar fiscale, economice, ci sunt și din perspectiva de constituționalitate”, a spus Adrian Câciu.
„Eu, ca jurnalist, înțeleg din asta că toate variantele sunt pe masă acum sau orice variantă e pe masă. Și tăcerea este un răspuns”, a conchis Sabina Iosub.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News