Data publicării:

”Haos în politică, așa cum nu s-a mai întâlnit”. Bogdan Chirieac ridică problema: Se fac praf alegerile prezidențiale din toamnă?

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Analistul politic Bogdan Chirieac a transmis un mesaj ferm legat de toată situația traseismului primarilor, în contextul comasărilor alegerilor, într-un an electoral extrem de încărcat. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit pe subiectul traseismului primarilor, dar și pe tema răzgândirii continue în acest sens, subliniind că ”totul este pasibil de schimbare la fiecare oră”, dar mai ales că toată această situație dă senzația de ”nepregătit”.

”Este o zonă de haos în politică, așa cum nu s-a mai întâlnit. Se comasează alegerile europarlamentare cu localele, nici acum nu știm ce câștigăm, știm sigur ce avem de pierdut, se blochează administrația până la sfârșitul anului. Mai departe, lista comună la europarlamentare, nu au candidații de pe lista comună la europarlamentare, apoi vor să dea candidat comun la primăria generală a Bucureștiului. Primarul general, persoană foarte importantă, este ales, al doilea număr de voturi după președinte.

Cu trei luni înainte de alegeri este evident că nu avem candidatul comun la Primăria Generală a Bucureștiului. Acum fac sondaje, măsoară”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac la Realitatea Plus.

Chirieac: Se răsfrâng negativ asupra celor care urmează să candideze

Întrebat dacă nu este un candidat comun al coaliției pentru funcția de primar general, Bogdan Chirieac a ținut să sublinieze că de fapt aceștia au deja un nume pe care încearcă prin măsurători și sondaje să-l valideze, chiar dacă sunt mai multe nume puse în joc.

”Pe dl Burduja încearcă să îl valideze, cel puțin așa este astăzi. Mâine mai suntem siguri că lucrurile vor mai sta așa? Mâine poate va fi Daniel Băluță. Mai departe, în zona aceasta cu primarii, ba ai voie să schimbi partidul, ba nu ai voie, ba rămâne, ba nu rămâne, toate chestiunile acestea sunt negândite, nepregătite, mai vine și dl Boloș, care după ce a împușcat investitorii români cu Kalașnikov-ul, acum vrea să bage noi taxe pentru cei care au dividente, este o nouă idee de asta, trăznită.

Ce rezultă din chestiunea asta? Creșterea neîncrederii în administrație, în guvern, în coaliție. Toate aceste lucruri, dacă are cineva urechi să audă, se răsfrâng negativ asupra celor care urmează să candideze în patru rânduri de alegeri anul acesta, fiindcă dă senzația de nepregătit, de luat pe neașteptate, deși sunt lucruri care trebuiau gândite cu un an înainte, cel puțin.

Acum te întorci, te răsucești, o fi, n-o fi, e candidat unic la președinție, poate că nu mai este, dacă PNL-ul dă acel candidat la PMB și se întâmplă că nu câștigă candidatul de la Primăria Generală, se fac praf alegerile prezidențiale din toamnă? Totul este pasibil de schimbare la fiecare oră”, a mai spus Bogdan Chirieac.

Citește și: Chirieac spune cine crede va candida din partea PSD-PNL la Primăria Capitalei: Pierde timp prețios, în loc să înceapă campania

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel