Hans Klemm: România trebuie să continue lupta împotriva corupţiei
Data publicării:
Autor: Alexandra Petrovici
WhatsApp
Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, a vizitat joi fabrica Ford din Craiova. Acesta a afirmat că România trebuie să continue lupta împotriva corupției.

"Corupția este furt din bunuri publice pentru profit personal, afectează românii de rând, dar afectează în mare măsură și comunitatea de afaceri", a afirmat ambasadorul american, răspunzând unor întrebări din partea presei, potrivit Agerpres.

Ambasadorul american a declarat că a văzut îmbunătățiri în acest domeniu și că DNA-ul, justiția au început să adune un palmares pozitiv în ceea ce privește rezolvarea cazurilor de corupție.
Acesta a mai declarat că România ar trebui să fie mândră de munca începută în mod special în zona judiciară.

"DNA-ul, justiția română, a început în ultimii ani să adune un palmares foarte pozitiv în privința anchetării, punerii sub acuzare, condamnării, iar mai apoi pedepsirea celor ce au furat de la poporul român. Acest lucru trebuie să continue, sunt convins că așa va fi, Guvernul Cioloș a zis foarte clar că intenționează să dea resurse DNA-ului și să susțină o justiție independentă. Aceasta este o luptă ce va trebui să continue o lungă vreme, însă România a avut deja un start foarte bun, un start ce începe să fie recunoscut regional și internațional datorită eficienței sale", a răspuns ambasadorul SUA în România."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel