Hanibal Dumitrașcu știa că o știre ține de timp și că informațiile nu așteaptă după disponibilitatea unuia sau a altuia. Știa că un comentariu făcut prea târziu nu prea mai conta. Răspundea pe loc la orice, indiferent că era într-o pauză la facultate sau oprea pe dreapta când era la volan. Și te făcea să înțelegi dincolo de subiect. Vorbea în cuvinte care îți ajungeau la suflet, nu venea cu teorii care să te facă să cauți în dex orice termen.
Astăzi, cea care ne-a făcut să ne amintim de el este Maria, fiica sa.
”Azi, pe 9 ianuarie, ar fi fost ziua ta. Ce goală e ziua asta acum, fără tine. Nu-ţi mai pot spune La mulţi ani, tati! Ce pot să-ţi spun este că ştiu că eşti aproape de noi. Ştiu că ne vom revedea într-o zi. Şi că iubirea nu se stinge în veşnicie. N-am crezut până să te pierd pe tine că fiinţa dragă rămâne să fie atât de prezentă, atât de actuală, după plecarea ei. N-am crezut, tati, că moartea nu poate distruge acea legătură. Te iubesc. Eşti atât de viu în fiecare clipă. În fiecare clipă imaginea ta e aici, o port cu mine peste tot. Şi vocea ta blândă, şi căldura mângâierii tale pe fruntea mea. Le simt mereu, cum erau ele aievea, atât de reale îmi par!
Trebuie să-ţi mărturisesc că am fugit de gândul că nu mai eşti. Iartă-mă, tati! Nu m-am mai gândit. Mi-am focalizat atenţia pe alte lucruri. Poate din cauza asta am şi uitat să plâng. Doar când vorbim, am ochii plini de lacrimi. Ce bine e când plâng! Atât de ciudat, mă simt mai bine când o fac. Chiar dacă fug de amintiri, dimineaţa mă trezesc cu tine în gând şi e singurul moment în care conştiinţa, de obicei adormită, face loc gândurilor reprimate şi mă lasă să plâng. Să mă simt. Să te simt. Să fiu eu însămi, cu inima mea, aşa cum nu sunt, în restul timpului.
La mulţi ani, sufletul meu! Sau Eternitate plină de fericire. De acolo, dintre îngeri, ştiu că îmi călăuzeşti paşii. Ştiu că eşti cu mine, la fiecare pas pe care îl fac. Ştiu că sunt cu tine, chiar dacă eşti plecat. Atâta timp cât te voi iubi, nu vom fi niciodată departe.
Să ai grijă de noi.
Pe apele memoriei,
În adâncul viselor,
Pe cerul amintirilor,
Eu şi cu tine ne vom revedea.
Te iubesc, pentru totdeauna!”, a scris Maria Dumitrașcu pe pagina Aimee.
VEZI ȘI: EXCLUSIV Hanibal Dumitrașcu și dureroasa zi în care mi-am dat seama că l-am pierdut
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu