Handbal masculin: HC Vaslui a învins-o pe CSM Focşani 2007 cu scorul de 30-15, în Liga Naţională
HC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, echipa CSM Focşani 2007 cu scorul de 30-15 (15-7), într-un meci din etapa a 23-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
Antrenorul vasluienilor, Sandu Iacob, a recunoscut că victoria a fost una uşoară, în faţa unui adversar mult mai slab cotat.
'Practic, am avut două victorii într-un singur meci, fiindcă pe lângă victoria de pe tabelă, în ciuda faptului că nu ne-am calificat în play-off, am avut parte de un public minunat. Victoria e mulţumirea pentru cei care au venit la sală. Diferenţa de valoare e evidentă, atitudinea a fost foarte bună, totul a funcţionat aşa cum trebuie', a declarat Sandu Iacob. Având în vedere că se apropie ziua de 8 Martie, tehnicianul le-a mulţumit în special doamnelor şi domnişoarelor prezente la Sala Polivalentă din Vaslui.
La rândul său, jucătorul vasluian Mihai Bujor s-a arătat încântat de publicul prezent în număr mare la meci. El a afirmat, totodată, că după ratarea calificării în paly-off, echipa şi-a stabilit ca obiectiv clasarea pe primul loc în play-out. 'A fost o victorie de moral, chiar dacă e cu o echipă mai slab cotată. Ne dă încredere că putem face lucruri bune, spre foarte bune. Vom fi în continuare la fel de serioşi la antrenament şi muncitori. Mă bucur că lumea a venit la sală, publicul fiind neaşteptat de numeros pentru o zi de sâmbătă seara. Am arătat ca o echipă şi am reuşit să-i mulţumim pe suporteri cu evoluţia. E plăcut să te susţină lumea, să te aprecieze, şi noi să-i răsplătim prin evoluţie', a spus Mihai Bujor.
În aceeaşi etapă a avut loc meciul VCS HC Adrian Petrea Reşiţa - Steaua Alexandrion Bucureşti , încheiat 27-29 (12-14).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News