Data publicării:

Hamas, rezoluţie condamnare. ONU, rezultatul votului

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
ONU
ONU

O rezoluţie elaborată de SUA care condamnă mişcarea palestiniană Hamas pentru atacurile cu rachete în Israel nu a obţinut suficient sprijin în cadrul Adunării Generale a ONU, relatează dpa. 

Proiectul de rezoluţie a întrunit 87 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă, dar nu a reuşit să întrunească majoritatea de două treimi necesară. Un număr de 32 de state s-au abţinut. Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a calificat acest demers, care ar fi fost prima condamnare oficială a Hamas de către ONU, un "pas esenţial" pentru realizarea păcii în Orientul Mijlociu, aşa cum a cerut într-un discurs rostit înaintea votului. 

Haley s-a referit la numeroase rezoluţii ale Adunării Generale ale ONU care au criticat Israelul şi a spus că adoptarea unei astfel de rezoluţii privind Hamas ar fi o şansă pentru ONU să "îndrepte o greşeală istorică" prin corectarea recordului" de rezoluţii împotriva Israelului. 

Dacă textul ar fi fost aprobat, ar fi fost prima condamnare de către ONU a Hamas, organizaţie ce conduce Fâşia Gaza din 2007. Pentru proiectul său, diplomata americană a obţinut, după o mică ajustare de limbaj, un rar sprijin unanim al Uniunii Europene. Proiectul său "condamnă Hamas pentru tirurile repetate de rachete în Israel şi incitare la violenţă, punând viaţa civililor în pericol". El "cere ca Hamas şi alte entităţi militare, inclusiv Jihadul islamic palestinian, să înceteze toate provocările şi activităţile violente, inclusiv recurgerea la dispozitive aeriene incendiare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel