Halici Nicușor, PSD Vrancea: "9 ne pasă"
Dorința a peste 450 de fundătureni, a devenit realitate. Comuna Păulești va avea un sat nou în componența sa, precizează Nicușor Halici, liderul PSD Vrancea.
Cătunul Fundătura va deveni, prin referendum și reorganizarea satului Păulești, sat component al acestei comune. Astfel, comuna va avea trei sate: Păulești, Hăulișca și Fundătura.
Am promis și acum ne ținem de cuvânt.
A fost una din dorințele acestor vrânceni, dorință pe care mi-au transmis-o în campania electorală și acum, cu sprijinul administrației locale PSD, poate deveni realitate. Pe data de 15 august 2021 va avea loc referendumul pentru înființarea noului sat. Vrâncenii, păuleștenii, sunt oameni statornici, mândri iar dorința lor de identitate și apartenență pentru aceste locuri m-a făcut să mă implic alături de echipa tânără și puternică a comunei Păulești, pentru ca voința lor să devină realitate. Acesta e unul din multele proiecte pe care le vom implementa în comuna Păulești.
Sunt născut și crescut în Păulești iar acest lucru este o mândrie pentru mine. Mă bucură nespus faptul că am reușit să îndeplinesc această dorință a oamenilor din localitate și cred că doar prin voință și determinare, prin dorința de a face lucruri bune putem reuși să aducem oamenilor o viață mai bună, plină de împliniri și satisfacție", precizează președintele interimar PSD Vrancea, deputat ul Halici Nicușor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News