Data publicării:
Halep, Niculescu și Cîrstea, meciuri reprogramate din cauza ploii
Meciurile programate marți la turneele de tenis ATP și WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), în care figurau Simona Halep, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea, au fost amânate pentru miercuri din cauza ploii, au anunțat organizatorii.
Partidele de marți au debutat la ora stabilită, 11,00 (13,00, la București), dar nu s-a putut juca prea mult, meciul dintre Simona Halep, a doua favorită, și chinezoaica Ying-Ying Duan fiind întrerupt după doar opt minute, la scorul de 2-1 pentru asiatică. Duan a condus cu 2-0, dar Halep a reușit să își recupereze break-ul după care meciul a fost suspendat. După mai multe amânări succesive, programul de marți a fost anulat.
Tot marți, în turul al doilea, Sorana Cîrstea trebuia să o înfrunte pe britanica Johanna Konta, a cincea favorită, iar Monica Niculescu urma să joace contra bulgăroaicei Țvetana Pironkova, venită din postura de lucky loser.
De asemenea, în primul tur la dublu, Monica Niculescu și taiwaneza Hao-Ching Chan erau programate să joace împotriva perechii Timea Babos (Ungaria)/Andrea Hlavackova (Cehia).
Organizatorii nu au comunicat deocamdată programul de miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News