Răzvan Burleanu s-a impus în alegerile de la care Gică Popescu, din a cărui echipă Hagi făcea parte, n-a mai participat, din cauza condamnării din Dosarul Transferurilor.
Imediat după ce a obținut mandatul de președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a spus că e timpul pentru o revoluție și că trebuie schimbat ce a fost în ultimii 24 de ani în fotbalul românesc.
"Revoluția de care se temea Mircea Sandu și pe care o batjocorea se întâmplă chiar acum. Voi fi președintele tuturor, nu numai al celor care mi-au dat votul. Această victorie vi se datorează. De azi, Federația se îndreaptă cu ochii spre Occident. După 24 de ani de sistem închis, cât domnia lui Ceaușescu, în care FRF arată exact ca România de înainte de '89, perioadă după care FRF arată la fel de gri, totul se va schimba. Trebuie ca FRF să o ia de la zero", a declarat noul șef de la FRF.
Hagi: Să traducă declarația
"Cât timp va fi Popescu acolo, și eu voi fi doar la televizor! Domnul Burleanu nu m-a căutat și nici nu are de ce să mă caute. Părintele lui - tatăl lui - e un om rău, dacă își dorește ca Popescu să rămână unde este, iar așchia nu sare departe de trunchi.
(...) Până în 4 martie, am crezut - așa cum spunea Mircea Lucescu - faptul că în România există invidie. De atunci am realizat că nu e invidie, ci e ură. Și domnul președinte Burleanu a spus că acum a început revoluția și că trebuie schimbat ce a fost în ultimii 24 de ani. Ar trebui să traducă această afirmație cu revoluția, pentru că eu fac parte din generația care a reprezentat fotbalul în ultimii 24 de ani, iar cu Mircea Sandu președinte am ajuns pe locul 4 în lume.
Nu știu ce a vrut să zică, poate ar trebui să mai taie din ei", a replicat Gică Hagi, joi, într-o conferință de presă, potrivit sport.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)