Invitat la Defense România, H.D. Hartmann a comentat recenta întrevedere virtuală dintre Vladimir Putin și Joe Biden:
„Foarte interesant, la această întrevedere virtuală nu a participat doar președintele Biden. Acesta a fost în Situation Room, în buncărul de sub Casa Albă unde se află sala de criză, unde au loc întâlnirile de criză în cazuri excepționale. Președintele Biden a fost anturat de patru membri ai delegației, secretarul de stat Antony Blinken, consilierul de securitate Jake Sullivan, plus alți doi consilieri din cadrul Agenției Naționale de Securitate.
De cealaltă parte, președintele Vladimir Putin a fost efectiv singur. Foarte interesant, Vladimir Putin s-a simțit extrem de sigur pe el, pentru că nu și-a luat pe nimeni în ariergardă, niciun fel de delegație. Mai mult decât atât, mesajul pe care l-a transmis Vladimir Putin, fiind singur la această întâlnire virtuală, a fost că noi continuăm dialogul pe care l-am început în Elveția la summit-ul de la Geneva.“, a precizat analistul de politică externă H.D. Hartmann.
Putin a discutat cu Biden despre situația din Ucraina. Salut prietenesc între cei doi lideri
Președintele american Joe Biden a avut discuții prin videoconferință cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor de la frontiera de est a Ucrainei. Foarte puțini analiști se așteaptă la o detensionare a situației, dar Moscova spune că sunt necesare discuții, deoarece tensiunile din Europa sunt „excepționale”.
Deși a relocat mii de militari la graniță, Rusia insistă că nu are intenția de a ataca Ucraina. Kremlinul vrea garanții că Ucraina nu va adera la NATO, dar puterile occidentale spun că suveranitatea Kievului ar trebui respectată.
Discuțiile au început la 10:07, ora estului SUA (15:07 GMT; 18:07, ora Moscovei), potrivit informațiilor de la Casa Albă. Acestea au fost ținute pe o legătură video securizată creată de administrațiile anterioare, dar nu a fost niciodată folosită până acum, a spus agenția rusă de știri Tass.
Filmările video ale momentelor de deschidere au arătat salutări prietenoase între cei doi lideri.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că discuțiile vor dura „atâta timp cât va fi necesar” și că nu există o limită de timp fixă. Agențiile de presă ruse au raportat că discuțiile au durat mai mult de două ore (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol