Data publicării:

Guvernul verifică acuzaţiile că băncile pun pe lista neagră clienţi din cauza opiniilor politice

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Guvernul verifică acuzaţiile că băncile pun pe lista neagră clienţi din cauza opiniilor politice.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul britanic a declarat că examinează situaţiile legate de preocupările privind faptul că băncile pun pe lista neagră anumiţi clienţi din cauza opiniilor politice ale acestora, după ce persoane precum Nigel Farage, un militant de frunte pentru Brexit, s-au plâns că li s-a tăiat accesul la servicii financiare, transmite Reuters.

'Ar fi un motiv de preocupare serioasă dacă le-ar fi refuzate servicii financiare celor care îşi exercită dreptul la liberă exprimare legală', a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe, într-un comunicat emis luni. Guvernul de la Londra a aprobat recent o lege care cere Autorităţii de Comportament Financiar să evalueze modul în care băncile tratează 'persoanele expuse politic', 'astfel încât să putem obţine echilibrul corect între dreptul clientului la liberă exprimare şi dreptul băncii de a gestiona riscul comercial', a spus purtătorul de cuvânt.

Ministerul s-a pronunţat anterior împotriva 'cancel culture' când a început consultările privind reglementările în materie de plăţi, inclusiv cu privire la faptul dacă regulile actuale protejează libertatea de expresie.

Cotidianul The Daily Telegraph a scris că Ministerul de Finanţe urmează să recomande o perioadă de notificare mai strictă pentru închiderea de conturi şi să ceară firmelor financiare să furnizeze mai multe informaţii despre motivele lor. Într-un video postat pe Twitter săptămâna trecută, Nigel Farage spune că banca cu care lucrează de peste trei decenii l-a informat că îi închide contul, şi că a fost refuzat de alte câteva bănci atunci când a încercat să deschidă un alt cont. El nu a numit băncile respective.

Potrivit presei britanice, şi alte persoane şi grupuri au pierdut accesul la diferite servicii financiare după ce au exprimat anumite puncte de vedere. Printre aceste persoane se numără un vicar care a spus că i se închide contul după ce s-a plâns că banca sa promovează 'ideologia' transgender. Examinarea plăţilor de către guvern a citat cazuri ce implică gigantul PayPal, care a închis şi ulterior a restabilit un număr de conturi de utilizator fără a dezvălui public motivele. PayPal a anulat conturile de plăţi online ale Daily Sceptic, un blog care a contestat consensul ştiinţific în ce priveşte încălzirea globală şi vaccinurile anti-COVID-19, ale organizaţiei Free Speech Union, care a criticat 'cancel culture', şi fondatorului acestuia, Toby Young.

Grupul de lobby bancar UK Finance a afirmat, într-un comunicat, că închiderea conturilor bancare s-a făcut numai după o evaluare extinsă şi că motivele potenţiale ar putea include încălcări ale termenilor, comportament abuziv sau ameninţător, ori activitate suspectă. 'Dacă o firmă conchide că nu poate continua să ofere servicii, trebuie să îi comunice aceasta clientului într-un mod cât mai acceptabil şi, în fiecare caz, să trateze clientul în mod corect', a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel