Potrivit notei de fundamentare a proiectului, cele 150 de unităţi de învăţământ cu grade de complexitate şi particularităţi educaţionale diferite, propuse pentru a fi cuprinse în program, sunt dispuse echilibrat la nivel naţional, în medii rezidenţiale diverse - "urban (mare, mic, central, periferic)/ rural (mare, mic, accesibil, greu accesibil, izolat), şi vor avea statut de unităţi de învăţământ pilot, conform prevederilor legale în vigoare, în care se va implementa programul".
"Prima categorie include unităţi de învăţământ situate în medii geografice izolate/ greu accesibile - deltă, munte, câmpie (zonă depopulată/ zonă greu accesibilă din cauza condiţiilor naturale), în medii sociale defavorizate (comunităţi cu grad mare de vulnerabilitate - populaţie romă, copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi supuşi unor forme disimulate de abandon parental, copii supuşi unor forme de abuz parental prin muncă, abandonul şcolii, cutume şi mentalităţi culturale restrictive, în defavoarea minorului etc.) în medii sociale cu grad ridicat de pauperitate", se arată în nota de fundamentare.
A doua categorie de beneficiari
În cea de a doua categorie de beneficiari, cu rol de "motor de incluziune socială", sunt prevăzute "în continuare liceele şi colegiile pedagogice, unităţi de învăţământ complexe, cu statut de centre de resurse educaţionale, care reunesc elevi din toate ciclurile de învăţământ, preşcolar - primar - gimnazial şi liceal, având în vedere faptul că, prin structura lor, acestea au şi şcoli de aplicaţie pentru practica pedagogică".
"Având în vedere specificul şi finalităţile educaţionale, aceste unităţi de învăţământ complexe au şi un procent ridicat de elevi proveniţi din mediul rural, potenţiali facilitatori pentru implementarea şi diseminarea proiectului", se mai precizează în nota de fundamentare.
Pe agenda Executivului se află şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!