Guvernul Tudose înființează un nou Departament
Guvernul Tudose a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-o Hotărâre, înfiinţarea Departamentului pentru strategii guvernamentale.
Potrivit actului normativ adoptat de Executiv, Departamentul va funcţiona ca o structură fără personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin preluarea atribuţiilor şi structurilor în domeniul strategiilor guvernamentale din cadrul SGG, precum şi a numărului de posturi şi a personalului aferent, scrie Agerpres.
Conform actului normativ, Departamentul are ca obiective principale de activitate: fundamentarea strategiilor şi a direcţiilor de acţiune la nivel guvernamental pe baza analizelor specifice, precum şi sprijinirea cunoaşterii şi înţelegerii de către publicul intern şi extern a strategiilor şi proiectelor guvernamentale din ţară şi străinătate.
Departamentul va fi condus de un consilier de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News