Guvernul, somat să achite facturile restante către CJ Botoșani
Guvernul are restanțe de peste 11 milioane de lei către Consiliul Județean Botoșani, facturi vechi de patru luni.
Guvernul are restanţe de 11,33 milioane de lei, vechi de patru luni, la constructorii de drumuri din judeţul Botoşani, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, potrivit unui comunicat de presă, scrie Agerpres.
"Constructorii de drumuri şi poduri care efectuează lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere din judeţ prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală sunt puşi în mare dificultate financiară de către Guvernul României, care nu a virat banii pentru achitarea facturilor emise încă din luna noiembrie a anului trecut. Situaţia este una foarte gravă, dar reprezentanţii Guvernului Cîţu se fac că nu o văd. În timp ce vorbesc de lipsa infrastructurii rutiere şi de faptul că au adoptat un buget axat pe dezvoltare, constructorii au de încasat doar pentru lucrările efectuate deja la drumurile judeţene ce se modernizează prin PNDL peste 11,33 milioane de lei. Este o situaţie foarte gravă, pentru că, în aceste condiţii, efectiv, constructorii creditează de aproape patru luni statul şi se văd în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea", a afirmat Federovici.
Solicitare către Guvern
Preşedintele CJ Botoşani a solicitat Guvernului să achite în termen cât mai scurt facturile restante.
Doina Federovici a precizat că, în acest moment, prin PNDL sunt în proces de modernizare următoarele sectoare de drum: DJ 292A Corlăteni- Dimăcheni, DJ 282 A Ionăşeni- Măşcăteni, DJ 293 Coţuşca- Ghireni- DN 24C şi DJ 291D Ibăneşti- Cristineşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News