Guvernul României, decizie despre prețul la pompă. Vestea momentului pentru șoferi
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Premierul Nicoale Ciucă a fost întrebat dacă va fi o prelungire a măsurii plafonării preţului la carburanţi.  

Guvernul va lua o decizie în privinţa preţului la carburanţi până la sfârşitul lunii septembrie şi se face o analiză privind evoluţia acestor preţuri.  Prim-ministrul a precizat că decizia va fi luată în coaliţie săptămâna viitoare, potrivit Agerpres.

”Urmează ca în şedinţa de coaliţie de săptămâna viitoare să luăm o decizie.(..) Această măsură a funcţionat încă de a doua zi după ce am luat decizia respectivă. Acum trebuie să analizăm care sunt elementele de evoluţie a preţurilor la carburanţi, care este evoluţia preţului la petrol pe piaţa internaţională şi, în funcţie de aceasta, vom lua decizia", a adăugat Nicolae Ciucă.

Citește și:

Ciucă, după ce Von der Leyen a anunțat planul de economisire al UE: Este nevoie să luăm măsuri la nivel guvernamental pentru reducerea risipei

Premierul Nicolae Ciucă susține că măsurile anunțate de către Ursula von der Leyen în Parlamentul European, pentru economisirea în energiei, vor fi luate în calcul și de către Guvernul României. Astfel, Ciucă spune că vor fi luate măsuri la nivel guvernamental, instituțional pentru reducerea risipei.

"Ieri am putut să ne bucurăm de cifrele pe care Banca Națională a României le-a furnizat în ceea ce privește valoarea investițiilor străine directe în economia României și procentul este unul cât se poate de semnificativ: 43.7% comparat cu anul trecut. În valoare nominală discutăm de 5,5 miliarde de euro. Sunt bani care se adaugă eforturilor care se întreprind la nivelul guvernului pentru a atrage cât mai mulți bani europeni.

Este singura noastră șansă în actuala situație de criză să putem să menținem echilibrul socio-economic și să putem, de ce nu, să ne propunem obiective de continuare a procesului de dezvoltare economică. Avem toate premisele să putem să închidem anul pe o creștere economică și să avem o perspectivă a construcției bugetului pentru anul viitor care să ne permită să continuăm politicile pe care noi ni le-am asumat.

Ciucă, după măsurile anunțate de Ursula von der Leyen:  Sunt măsuri pe care noi trebuie să le avem în vedere

De asemenea, sunt semnale și avem astăzi un mesaj transmis de președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, legat de măsurile care se întreprind la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să putem să gestionăm situația generată de criza gazelor și prețul energiei. Sunt măsuri pe care noi trebuie să le avem în vedere și să le coordonăm cu măsurile pe care le-am luat până în acest moment.

Putem să constatăm că măsurile luate în ordonanță sunt aliniate la intențiile pe care Comisia le-a prezentat și, desigur, pe care le vor concretiza într-o decizie, în viitorul apropiat. Ceea ce doresc să subliniez este că, așa cum am discutat în ședințele de guvern anterioare, dincolo de aceste măsuri, este nevoie să luăm măsuri la nivel guvernamental, instituțional pentru reducerea risipei. Au fost și sunt în continuare discuții pe măsuri concrete, măsuri pe care v-am rugat să le aveți în vedere la nivelul fiecărei instituții, astfel încât să putem să eficientizăm consumul de energie electrică și să reducem risipa", a spus Nicolae Ciucă în ședința Guvernului României. 

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel