Guvernul reduce funcțiile de demnitate publică, pentru a face economii la buget
Numărul total al funcţiilor de demnitate publică se reduce până la 1 ianuarie 2024 cu 25%, potrivit proiectului de noi măsuri fiscale publicat de Guvernul României.
Numărul total al posturilor de demnitate publică efectiv ocupate aferente funcţiilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepreşedinţi şi a funcţiilor asimilate acestora se reduce până cel târziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minimum 25%, iar posturile vacante, neocupate, fără personal încadrat, şi funcţia de şef de birou vor fi desfiinţate, potrivit Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Proiectul de lege prevede şi majorarea normativelor pentru constituirea structurilor la nivel de serviciu, direcţie şi direcţie generală în instituţiile publice, respectiv pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuţie, pentru constituirea unei direcţii este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuţie iar pentru constituirea unei direcţii generale este necesar un număr de minimum 35 de posturi de execuţie.
De asemenea, se are în vedere diminuarea ponderii funcţiilor publice de conducere în totalul funcţiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%, limitarea funcţiilor de conducere la maximum 10% pentru celelalte categorii de personal bugetar şi reducerea posturilor din cabinetele demnitarilor din administraţia locală (cele ale demnitarilor din administraţia centrală au fost reduse deja prin OUG nr.34/2023) precum şi cele din cabinetele conducătorilor autorităţilor/agenţiilor/instituţiilor publice autonome, aflate în coordonarea/autoritatea/controlul Parlamentului României sunt alte prevederi incluse în document.
Potrivit proiectului publicat de Ministerul Finanţelor, voucherele de vacanţă se acordă numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, concomitent cu majorarea acestora de la 1.450 la 1.600 lei.
Totodată, indemnizaţia de hrană se va da numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, în timp ce cuantumului sporului de condiţii periculoase sau vătămătoare pentru personalul din sectorul bugetar va fi limitat la maximum 1.500 lei.
În proiectul de lege sunt propuse o serie de măsuri care să conducă la reducerea cheltuielilor de funcţionare ale instituţilor şi autorităţilor publice, respectiv aprobarea/modificarea de normative de cheltuieli pentru instituţiile şi autorităţile publice indiferent de modul de finanţare în ce priveşte dotarea cu autoturisme, consumul de carburanţi şi introducerea de normative pentru cheltuielile cu achiziţia de aparate de telefonie mobilă şi de abonamente lunare de telefonie mobilă.
'Se propune ca, începând cu exerciţiul bugetar al anului 2024, la elaborarea şi aprobarea bugetelor locale, cheltuielile efectuate de autorităţile publice locale aferente capitolului bugetar 67 'Cultură, recreere şi religie' să nu depăşească 2,5% din veniturile proprii realizate în exerciţiul bugetar precedent', se arată în expunerea de motive aferentă proiectului de lege.
Astfel, cheltuielile lunare cu abonamentul de telefonie mobilă decontat din fonduri publice sunt de maximum 25 lei/lună/aparat de telefonie mobilă.
Eventualele depăşiri ale costului de achiziţie pentru aparatele de telefonie mobilă sau ale costurilor cu abonamentele lunare de telefonie mobilă sunt suportate de personalul încadrat beneficiar al serviciilor de telefonie mobilă.
Totodată, prin proiectul de lege se propun măsuri de reorganizare astfel încât începând cu data de 1 iulie 2024 instituţiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităţilor publice centrale/ locale îşi pot desfăşura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiţii cumulative: au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii şi efectiv ocupate în structurile organizatorice, iar activităţile desfăşurate de instituţiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activităţi desfăşurate de alte instituţii publice cu obiect de activitate acelaşi sau similare.
'Instituţiile publice care nu îndeplinesc aceste condiţii se pot comasa/desfiinţa/reorganiza/fuziona sau transfera activitatea şi personalul încadrat către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităţilor publice locale/centrale/judeţene prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare', se precizează în expunerea de motive.
Prin comasare/desfiinţare/reorganizare/fuzionare sau transfer a activităţii către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităţilor publice locale/judeţene/centrale trebuie să rezulte cel puţin următoarele condiţii cumulative: o reducere cu cel puţin 15% a numărului de personal proporţional atât pentru funcţiile de conducere cât şi pentru funcţiile de execuţie şi o reducere cu cel puţin 15% a cheltuielilor de funcţionare, respectiv a cheltuielilor materiale şi servicii, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News