Guvernul Ponta a retras proiectele lui Ungureanu din Parlament
Noul guvern instalat în Palatul Victoria a cerut Parlamentului retragerea de pe ordinea de zi a circa 200 de "Procedura reprezintă o practică parlamentară, ca la schimbarea Guvernului proiectele de acte normative aflate în dezbaterea Parlamentului, iniţiate de vechiul Guvern, să fie retrase", a spus ministrul. Ministrul Duşa a precizat însă că nu vor fi retrase proiectele de lege care au legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi cu Tratatul Fiscal UE şi nici actele aflate în discuţia comisiilor parlamentare de specialitate, în cazul cărora eventualele modificări pot fi introduse în cadrul dezbaterilor din comisii, informează Mediafax. Pe lista proiectelor de lege emise în ultima perioadă de fostul Guvern, care au creat controverse şi se află în circuit parlamentar, se află cel privind circulaţia pe drumurile publice (care stabileşte că autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul României doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzare-cumpărare a maşinii), cel privind performanţa energetică a clădirilor (conform căruia tranzacţiile imobiliare pot fi contestate în justiţie în absenţa certificatului energetic), cel privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale (care modifică procedura de acreditare a furnizorilor de servicii sociale) şi cel care schimbă modul organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energetic. Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News