Guvernul, NEDREPTATE pentru PENSIONARII cu stagiu complet de cotizare. Au muncit DEGEABA zeci de ani
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
foto ilustrativ pixabay/ Nedreptate pentru pensionari
foto ilustrativ pixabay/ Nedreptate pentru pensionari
Acesta este ”semnalul că nu trebuie să muncești neapărat pentru că, la un moment dat, va veni un Guvern care-ți va da ție mai mult decât celui care a muncit.”

Pensionarii care primesc o pensie mică, de sub 1600 de lei, nu vor lua mai puțin de 2.200 de lei pensie în ianuarie 2022. Va fi un ajutor de stat diferențiat. Cei care iau 1.000 de lei pensie, vor primi încă 1.200 de lei în ianuarie. Cu excepția pensionarilor care au muncit la fostul CAP și în alte condiții asemănătoare, pensionarii care au pensii mici, la limita de jos, sunt cei care au 15 ani în câmpul muncii. Un pensionar care a muncit 35 de ani și primește o pensie de 1650 de lei, nu primește niciun ajutor de la stat și urmează ca-n luna ianuarie să primească mai puțini bani decât cel care poate a muncit cu 20 de ani mai puțin. Așa a fost gândit sistemul de ajutor.

Astfel, este complet fals că-n luna ianuarie nu vor exista pensii sub 2200 de lei. Vor exista și le vor primi pensionarii cu ani de muncă, cu stagiu complet de cotizare, dar a căror pensie este încadrată între 1601 lei și 2199 lei. 

Citește aici despre sprijinul pentru pensionari: Ajutor financiar pentru 2,45 milioane de PENSIONARI în ianuarie 2022. Cine și cum va lua banii de la Guvern

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a atras atenția și asupra unei alte nedreptăți pentru pensionarii care au stagiu complet de cotizare. Din 2022, cea mai mică pensie va fi 1.000 de lei, cu 200 de lei mai mult decât în prezent. De la 1 ianuarie 2022, vor crește și celelalte pensii, odată cu majorarea punctului de pensie de la 1.442 de lei la 1.586 de lei. 

”Pentru pensiile așa numite sociale creșterea este de 25%, iar pentru ceilalți de 10%. Acest lucru este un principiu incorect, pentru că, pentru pensionarii care beneficiază de pensie socială, soluția nu este să mărești cu 200 de lei, pentru că nici aceia nu vor ajunge pentru nevoile dânșilor. Pentru aceste persoane, soluția era de a introduce în PNRR o serie de costuri care să permită livrarea de servicii pentru aceștia, de exemplu: masă caldă, livrarea la domiciliu pentru cei care nu se pot deplasa, deci o serie de alte facilități, măsuri pentru această categorie care are, într-adevăr, nevoie de sprijin.

Pentru ceilalți pensionari, creșterea este de doar 10%. Ceilalți pensionari sunt cei care au contribuit, care au stagiul complet de cotizare și cărora Guvernul le mărește cu doar 10%, ceea ce este profund eronat pentru oamenii care muncesc în această țară, pentru că le dă semnalul că nu trebuie să muncești neapărat pentru că, la un moment dat, va veni un Guvern care-ți va da ție mai mult decât celui care a muncit.” a spus Violeta Alexandru, la Realitatea Plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel