Guvernul Croației, ședință de criză: După adoptarea euro, prețurile au crescut în mod inacceptabil
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels
Comercianții au profitat de trecerea la euro pentru a majora prețurile bunurilor de consum, atât în marile lanțuri de retail, cât și în micile maganzine din Croația.

Croația a aderat la euro, de la 1 ianuarie, prețurile fiind afișate în moneda europeană după Revelion. Magazinele mai primesc kuna timp de 14 zile, după care fosta monedă croată mai poate fi schimbată doar la bănci.

Comercianții au profitat de conversie pentru a crește prețurile, prin rotunjirea ”în sus”, după conversia în euro. Fenomenul a fost observat în toate țările care au trecut la moneda comună, dar situația este agravată în Croația fiindcă majorările de prețuri vin după un an în care inflația a explodat, din cauza creșterii prețurilor la alimente și băuturi non-alcoolice. În prezent, țara se confruntă cu o inflație de 13,5%. Scumpirea cu 10-15 procente a bunurilor de consum, cât înseamnă ”rotunjirea la euro” practicată de magazine, va da peste cap calculele guvernului, care încearcă să limiteze efectele crizei.

Ca urmare, ministrul Economiei, Davor Filipović, s-a întâlnit cu reprezentanții lanțurilor și asociațiilor de comerț cu amănuntul. 

„Ceea ce le-am spus astăzi lanțurilor de comerț cu amănuntul și ceea ce le spun celor care vor încerca să profite de trecerea la euro și să facă profit în detrimentul cetățenilor noștri, este că nu vor scăpa de asta și că guvernul va face tot ce îi stă în putință pentru a proteja standardele de trai ale cetățenilor”, a declarat Filipović presei. Guvernul, care a trimis inspectori pe teren pentru monitorizarea situației, nu exclude înghețarea prețurilor la bunurile de larg consum, dacă presiunile publice nu determină retailerii să reducă prețurile la nivel anterior adoptării euro. 

Filipović a reamintit că guvernul a asigurat salarii pentru 800.000 de lucrători din sectorul privat în timpul crizei COVID-19, precum și prețuri rezonabile la energie și combustibil în timpul crizei din 2022, în timp ce lanțurile de retail au continuat să crească prețurile de la lună la lună.

Retailerii, care au avertizat pe tot parcursul anului că plafonarea prețului la alimente va duce la penurie în magazine, nu au făcut declarații după întâlnirea cu reprezentanții Executivului de la Zagreb.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel