Guvernul britanic propune UE aranjamente vamale
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Guvernul britanic prezintă, miercuri, propunerile privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord, încercând să forțeze mâna celor 27 prin legarea acestei chestiuni de aceea a viitoarelor relații comerciale bilaterale, relatează AFP.

Comisia Europeană a reafirmat marți că, înainte de orice negociere comercială, trebuie să se avanseze în privința a trei subiecte prioritare — soarta cetățenilor europeni, costul retragerii și chestiunea frontierei irlandeze. Pentru Londra însă viitorul parteneriat comercial și negocierile pentru ieșirea din UE trebuie discutate în același timp.

"Avem principii foarte clare. Prioritatea noastră este să ne înțelegem asupra absenței infrastructurilor frontaliere care ar fi o revenire la posturile de frontieră din trecut și total inacceptabilă pentru Marea Britanie", a scris ministerul într-un comunicat.

Pentru a se ajunge la acest rezultat, guvernul britanic propune UE două abordări: un "nou parteneriat vamal" ce ar permite "să nu existe nicio frontieră între Marea Britanie și Irlanda" sau "aranjamente vamale" ce ar putea include în special eliminarea declarațiilor de intrare și de ieșire a bunurilor și acorduri comerciale specifice pentru Irlanda de Nord.

Marți, guvernul britanic s-a pronunțat pentru un acord interimar de uniune vamală de aproximativ doi ani cu UE după Brexit, o propunere primită cu răceală de Bruxelles care a considerat-o prematură, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel