Guvernul, bani pentru elevi
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Elevi
Elevi
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care a majorat cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarilor programului naţional de protecţie socială 'Bani de liceu'.

'În şedinţa de Guvern de astăzi, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, a fost aprobată o hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială 'Bani de liceu'. (...) Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent', a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

Se mărește plafonul maxim de acordare

El a mai arătat că valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, respectiv salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar. 'Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte depunerea unei cereri de finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman, prin care are în vedere solicitarea la rambursare a sumelor cheltuite de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015 - 2018, prin acordarea sprijinului financiar 'Bani de liceu, a mai afirmat Nelu Barbu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel