Guvern Germania. Merkel, promisiune
Cancelarul german Angela Merkel a promis luni că viitorul său guvern îşi va începe imediat activitatea, pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană, după aproape jumătate de an de paralizie politică în Germania, relatează AFP.
"La aproape şase luni după alegerile (legislative de la 24 septembrie 2017, alegătorii) au dreptul să se aştepte să se întâmple, în sfârşit, ceva", a declara Merkel, a doua zi după ce membrii Partidului Social Democrat (SPD) au aprobat acordul de coaliţie cu conservatorii săi, asigurându-i astfel majoritatea de care avea nevoie.
"Vedem în fiecare zi că Europa este foarte solicitată şi că este necesară o voce puternică din partea Germaniei, alături de cea a Franţei şi a altor state membre", a mai spus Merkel, înainte de o reuniune a conducerii formaţiunii sale, Uniunea Creştin Democrată (CDU).
Cancelarul german a menţionat problema comerţului internaţional, pe fondul conflictului apărut după ce SUA au anunţat introducerea de noi tarife la importurile de oţel şi aluminiu, sfidarea reprezentată de ascensiunea Chinei, dar şi situaţia din Siria, unde vocea Europei nu reuşeşte să se facă auzită, deşi a primit sute de mii de refugiaţi din calea războiului, ceea ce a creat tensiuni în şi între state membre ale Uniunii Europene.
Învestire, pe 14 martie
Angela Merkel, care urmează să fie învestită oficial la 14 martie de parlament pentru al patrulea mandat de cancelar, s-a confruntat cu un impas politic fără precedent în istoria contemporană a Germaniei, după ce alegerile legislative de la 24 septembrie nu au permis crearea imediat a unei majorităţi clare.
Mai mult, avansul istoric înregistrat în alegeri de mişcarea de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) a bulversat sistemul politic, generând un început de frondă anti-Merkel în propriul său partid. Unii aleşi conservatori sunt de părere că dezvoltarea dreptei anti-migranţi, anti-Islam şi anti-Europa este efectul abordării prea "centriste" a cancelarei şi al primirii în Germania a peste un milion de solicitanţi de azil, între 2015 şi 2017.
Marele acord
În fine, după peste cinci luni de tergiversări, Angela Merkel a reuşit să refacă "marea coaliţie" dintre conservatori şi social-democraţi care guverna Germania din 2013, dar având în vedere că aceştia din urmă s-au arătat destul de "recalcitranţi", durabilitatea alianţei rămâne sub semnul întrebării.
Luni, guvernul a anunţat numirea a trei noi miniştri, toţi trei din Uniunea Creştin Socială (CSU), aliaţii bavarezi ai formaţiunii CDU. Andreas Scheuer, fost secretar general al CSU, va fi noul ministru al transporturilor, Gerd Mueller îşi păstrează portofoliul dezvoltării, iar Dorothee Baer va prelua Ministerul informatizării, s-a anunţat în urma unei reuniuni a conducerii CSU la Munchen.
S-a anunţat deja că liderul CSU Horst Seehofer va prelua noul Minister al Internelor, cu atribuţii lărgite. Conform acordului anunţat în februarie între conservatori şi social-democraţi, aceştia din urmă îşi păstrează Ministerul de Externe şi obţin în premieră Ministerul de Finanţe, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News