Data publicării:
Grupul EPP: DiscoverEU, un succes pentru educația europeană
La propunerea Grupul Popularilor Europeni, prin inițiativa lui Manfred Weber, a fost înaintat Parlamentului European proiectul DiscoverEU, care a fost apropat și pus în aplicare în această vară. Proiectul DiscoverEU este viziunea pentru Europa, "o nouă cale de a implica cu adevărat noua generație în tipul de Europă pe care și-l doresc, să facem Europa reală în viețile lor zilnice", declara Manfred Weber.
Europa se confruntă cu spectrul populismului și naționalismului, iar proiectul european se vede amenințat de loviturile demagogiei de secol XXI. Cu toate acestea, în rândul tinerilor, entuziasmul și încrederea în instituțiile europene se află în continuare la cote înalte ceea ce dovedește atât importanța pe care o are educația europeană cât și fragilitatea unor contestări care par mai puțin serioase decât sunt în realitate.
Totuși, importanța educației în spiritul valorilor europene și comunicarea adevcată a principiilor care stau la baza acestui proiect politic unic rămân în continuare strategiile de urmat pentru a asigura mai departe succesul Uniunii. În acest sens, una dintre măsurile luate pentru a întări coeziunea europeană, în special în rândul tinerilor a fost luată la propunerea Grupul Popularilor Europeni, prin inițiativa liderului EPP, Manfred Weber, care a înaintat Parlamentului European proiectul Discover Eu. Inițiativa a fost aprobată în luna martie, îar în această vară a fost pusă în aplicare pentru prima dată, Comisia Europeană alocând un buget de 12 milioane de euro pentru acest proiect. Dar în ce constă mai precis această inițiativă adresată tinerilor? Pe scurt, proiectul își propune să le ofere tinerilor europeni șansa de a descoperi țările Uniunii Europen călătorind fără niciun cost de transport în patru țări europene. Condiția pentru a fi eligibil în acest program este de a fi împlinit anul acesta vârsta de 18 ani. Călătoriile se vor desfășura primordial cu trenul, dar în cazuri excepționale, unde alte mijloace de transport sunt absente, permisele de călătorie emise de Uniunea Europeană și care sunt valabile pe o perioadă de 30 de zile pot fi folosite și pentru a zbura cu avionul, a călători cu feribotul sau autocarul.
„Proiectul DiscoverEU nu este despre un bilet de tren gratuit. Este despre o nouă viziune pentru Europa, o nouă cale de a implica cu adevărat noua generație în tipul de Europă pe care și-l doresc, să facem Europa reală în viețile lor zilnice", a spus Weber.
El a adăugat: „această inițiativă le va da posibilitatea tinerilor din toate statele membre ale Uniunii Europe să descopere frumusețea și diversitatea continentului nostru, să cunoască și să se împrietenească cu alți tineri din alte state de pe tot cuprinsul Europei și să descopere toată bogăția diversității lor. Le va permite, de asemenea, să conștientizeze ceea ce îi unește și să contribuie la un sentiment de identitate europeană. Le va arăta europenilor că Uniunea Europeană este mult mai mult decât o mașină de făcut legi."
Deși este abia la început programul s-a dovedit deja un real succes nu mai puțin de 100.000 de tineri cetățeni europeni aplicând pentru permisele de călătorie DiscoverEU, dar pentru moment doar 15.000 de tichete au fost alocate. În toamna acestui an urmează să aibă loc o nouă selecție, astfel încât alți 15.000 de tineri să plece în călătoriile europene, dar potrivit liderului PPE, Manfred Weber, programul trebuie să fie cu mult lărgit astfel încât toți tinerii europeni să poată călători nestingherți cu trenul prin Europa. „Când eram un tânăr student, nu mai aveam răbdare să vizitez locurile europene despre care citisem atâtea dar pe care nu văzusem niciodată. În călătoriile mele, am întâlnit oameni care nu erau diferiți de mine. Am învățat de asemena să apreciez micile capricii care îi făceau pe oameni să fie britanici, italieni sau spanioli... Simțeam că mintea mi se deschide în căi pe care nu mi le-aș fi imaginat. Mă simțean european", a spus Weber.
În opinia liderului PPE, programul acesta reprezintă doar un început iar implementarea sa trebuie să continue, chiar dacă poate exista o anumită reticență la nivelul factorilor de decizie europeni. „Acest program nu ar fi fost posibil fără sprijinul tuturor europenilor care au luat legătura cu colegii mei (...) Determinarea Comisiei Europen, în special a comisarilor Navracsics și Oettinger a fost de asemena decisivă", a adăguat Weber.
Conform comisarului european pentru Educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, „este important să le oferim tuturor tinerilor oportunitatea de a-și lărgi orizonturile prin experimentarea culturii altor state. Educația nu este doar despre ce învățăm în sălile de clasă dar și despre ce descoperim legat de cultură și tradiție."
Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. PPE este cel mai mare grup din Parlamentul European, ce reunește forțe politice pro-europene de centru și de centru-dreapta, care doresc să consolideze obiectivul unei Europe competitive, democratice și transparente și al unei economii sociale de piață.
Vezi si: Grupul EPP: Buget de 120 de miliarde de euro pentru Cercetare și Inovare, în UE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News