Polițiștii de investigații criminale din Sibiu, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat șase percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la membrii unei grupări infracționale specializate în înșelăciuni prin metoda „Accidentul".
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie – iunie 2019, cei cinci bărbați ar fi săvârșit 15 infracțiuni de înșelăciune în județele Sibiu, Brașov și Hunedoara.
Cei în cauză ar fi folosit ca mod de operare comunicarea către persoanele vătămate a unei vești șocante, constând în aceea că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecințelor legale sau medicale ale evenimentului sunt necesare sume foarte mari de bani.
Până în prezent, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 75.000 de lei.
Audieri și persoane reținute de polițiști
În urma perchezițiilor, 15 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, pentru audieri.
Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 41 de ani, domiciliați în localitățile Șeica Mare, Cristian și Cisnădie, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune în formă continuată și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, înscrisuri și aproximativ 18.000 de lei.
Persoanele reținute au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu și vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu propunere de arestare preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Femeia, arătată cu degetul în cuplurile infertile. Cifrele care scot la iveală adevărul: Doar o treime dintre cazuri
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”