Data publicării:
Grup specializat în furtul de acumulatori de pe autoturisme şi autotrenuri, destructurat de poliţişti
Un grup specializat în furtul de acumulatori de pe autoturisme şi autotrenuri a fost destructurat de poliţiştii din Giurgiu.
Poliţiştii giurgiuveni au reuşit destructurarea unui grup specializat în furtul de acumulatori de pe autoturisme şi autotrenuri staţionate pe raza judeţului Giurgiu, trei persoane au fost arestate preventiv, iar un minor în vârstă de 15 ani este cercetat în libertate, citează Agerpres.
"În urma activităţilor de cercetare-investigare efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei numărul 1 Călugăreni au reuşit documentarea întregii activităţi infracţionale a unui grup infracţional care sustrăgea acumulatori auto de pe autovehicule. Astfel, în urma unor sesizări la poliţie cu privire la faptul că în lunile septembrie şi octombrie acest an mai multe persoane necunoscute au sustras mai mulţi acumulatori auto de pe câteva zeci de turisme şi autotrenuri staţionate în faţa proprietăţilor sau chiar în curţi. Poliţiştii au efectuat investigaţii şi au stabilit faptul că făptuitorii au comis acte materiale de furt calificat pe raza comunelor Mihai Bravu, Călugăreni, Singureni şi Adunaţii-Copăceni, constând în sustragerea de acumulatori auto, prin demontarea bornelor şi înlăturarea capacelor lăcaşelor special destinate", se arată într-un comunicat de presă emis vineri de IPJ Giurgiu.
Astfel, în urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au identificat persoanele în cauză, ca fiind un bărbat de 30 de ani, din comuna Vidra, judeţul Ilfov, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, unul de 21 de ani, din comuna Vidra, judeţul Ilfov şi un tânăr de 15 ani din Vidra, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere. Aceştia au fost conduşi la sediul secţiei, pentru derularea de activităţi procedurale şi procesuale.
Recuperarea bunurilor
Cu ocazia cercetărilor efectuate, poliţiştii s-au deplasat în localitatea Sinteşti şi au reuşit recuperarea a jumătate din numărul acumulatorilor auto sustraşi, aceştia fiind restituiţi proprietarilor.
Cu privire la celelalte bunuri sustrase a fost identificat reprezentantul unui centru de deşeuri metalice care a declarat verbal faptul că ar fi achiziţionat de la cele patru persoane opt acumulatori.
Totodată, poliţiştii au procedat la examinarea criminalistică a autoturismului cu care cei care sustrăgeau acumulatori se deplasau, constatându-se că prezintă urme ale transportului de acumulatori. În interiorul acestuia au fost găsite scule şi unelte cu care se demontau bunurile, ocazie cu care au fost ridicate, iar autovehiculul a fost sigilat şi indisponibilizat pentru cercetări.
În cauză, Judecătoria Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de cele trei persoane, acestea fiind introduce în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Giurgiu, iar faţă de minorul de 15 ani a fost dispusă cercetarea în stare de libertate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News