Data publicării:
Gripă porcină. Myanmar confirmă 13 cazuri de infectare
Luni, Myanmar a făcut apel la calm, în contextul temerilor privind un nou focar de gripă porcină cu virusul H1N1, după ce autoritățile au confirmat că 13 persoane au contractat virusul, informează DPA, potrivit Agerpres.
Într-o declarație, Ministerul Sănătății și Sportului din această țară a precizat că trei pacienți au primit asistență luna aceasta în Yangon, cel mai mare oraș al țării, și alți 10 în statul Chin, aflat la granița cu India. De asemenea, un băiat de șase ani cu simptome asemănătoare gripei a murit în statul Chin.
Ministerul citat a cerut locuitorilor să nu intre în panică, însă a îndemnat persoanele care prezintă astfel de simptome să solicite asistență medicală.
Gripa este o afecțiune ce apare frecvent în Myanmar în timpul perioadei musonice, între lunile mai și octombrie, însă ultimul focar de H1N1 a fost depistat în 2009, atunci când virusul s-a răspândit în întreaga lume.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News