Data publicării:

Grindeanu nu e locomotivă pentru PSD. Semne de întrebare după ultimul SONDAJ: De ce partidul folosește toate armele pentru el

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Agerpres
Sursă foto: Agerpres

Sociologul Mădălina Hideg a comentat rezultatul sondajului, realizat de către DC News, privind activitatea Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, în caz de rotativă.

Potrivit sociologului, Sorin Grindeanu este singurul ministru în cazul căruia cititorii care au răspuns sondajelor DC News nu sunt foarte hotărâți cum să îi aprecieze activitatea.

”Cu 55% dintre respondenți care spun că au o părere proastă despre activitatea sa, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, acumulează probabil frustrările legate de starea drumurilor în general, dar și de lipsa inaugurării mai multor kilometri noi de autostradă", a spus Mădălina Hideg. 

Sociologul, director ştiinţific al institutului ARGUMENT, a subliniat că procentul negativ primit de Sorin Grindeanu vine încă o dată să ridice semne de întrebare cu privire la efortul PSD de a nu respecta acordul pentru rocada guvernamentală. Amintim că liderii PSD au tras cu dinții de portofoliul de la Transporturi, gestul fiind de natură a pune în pericol chiar alianța de guvernare. ”Te-ai fi gândit că este un vector de imagine, că este o ”locomotivă”, că are o susținere largă de populație entuziasmată, când, de fapt, majoritatea nu-l apreciază” consideră Mădălina Hideg, adăugând că acest lucru se întâmplă în ciuda eforturilor consistente de imagine. ”Observăm, prin urmare, că Sorin Grindeanu nu e un ”popular”, nu trage partidul după el, dimpotrivă, partidul folosește toate armele să-l mențină în funcție” subliniază sociologul. 

Pe de altă parte, nu uităm nici de activitatea sa în funcția de ministru al Transporturilor, una care nu se remarcă de niciun fel. Podul de la Fetești, de exemplu, îl lasă așa cum l-a găsit. Nu a venit cu nimic nou, în afară de studii de fezabilitate, semnări de contracte, nu s-a văzut concret nicio realizare, nu mai vorbim că trenurile se ciocnesc, avioanele... la fel, nu mai vorbim despre metrou sau infrastructura rutieră. Dar, de remarcat este că Sorin Grindeanu este atent la imagine: suspendă taxa de pod, nefiind în stare să-l repare la timp.

Prin urmare, Sorin Grindeanu, structural, nu s-a dovedit nici un specialist în Transporturi, nici un strateg. La bază matematician, a fost mai preocupat de imaginea personală, care, vedem, nu a ajuns să fie confirmată - cel puțin prin acest sondaj. 

----

Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeş. A absolvit Facultatea de Matematică - Secţia Informatică, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara (1992-1997).

După absolvire, a urmat studii postuniversitare cu specializarea Baze de Date la Universitatea de Vest Timişoara (1997-1998), bursa Tempus cu specializare în Perfecţionare în domeniul statisticii sociale la Universitatea din Bologna - Italia (1999), curs de perfecţionare în Securitate, diplomaţie şi politică externă la Institutul Diplomatic Român (2012), potrivit CV-ului publicat pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor.

A fost preparator (oct. 1998-nov. 2000) şi asistent universitar (oct. 2000-dec. 2001) la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie; director la Direcţia pentru Tineret şi Sport a Judeţului Timiş (nov. 2001-ian. 2004); director general adjunct la Delpack Invest SRL (ian. 2005-mart. 2008); director la SC Ahm Smartel SRL (mart.-iun. 2008).

A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDSR Timiş, iar în decembrie 2001 - vicepreşedinte al Tineretului Social Democrat Timiş. A fost membru în Biroul Executiv Judeţean al PSD Timiş (din oct. 2002), membru în Consiliul Naţional al Organizaţiei de Tineret PSD Timiş (din nov. 2002) şi preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş (dec. 2003-mai 2003). Preşedinte PSD Timişoara (apr. 2008-nov. 2014) şi preşedinte PSD Timiş (nov. 2014-iun. 2017). Din august 2020, este prim-vicepreşedinte PSD.

În perioada iunie 2004-iunie 2008, a fost consilier local la Consiliul Local Timişoara. Din iunie 2008 până în decembrie 2012, a fost viceprimar al municipiului Timişoara.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, Sorin Grindeanu a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. A fost membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (febr. 2015-iun. 2016), membru în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI (febr. 2013-dec. 2014), membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (dec. 2012-febr. 2013).

A fost ministru al Comunicaţiilor (dec. 2014-nov. 2015), preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş (iun. 2016-ian. 2017) şi prim-ministru al României (ian.-iun. 2017). În perioada nov. 2017-oct. 2020, a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

A obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 37 Timiş. În actuala legislatură este membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi al Comisiei pentru afaceri europene. De asemenea, este preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Din septembrie 2021, a fost vicepreşedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, iar de la 2 noiembrie 2021, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. 

VEZI ȘI: Cum apreciați activitatea lui Grindeanu, ministrul Transporturilor? Românii au răspuns sondajului 

2. Sondaj Gri... (grindeanu-sondaj_74015800_78498000.jpg)

Aceasta a fost întrebarea la care au răspuns cititorii DC News. Răspunsurile au arătat astfel: 


Foarte bună 18,3% (1816)

Bună 27,0% (2673)

Foarte rea 24,5% (2430)

Rea 30,2% (2993).

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel