Grindeanu motivează absența sa de la bilanțul DNA. Preotul Chris Terheș, reacție
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul Sorin Grindeanu a precizat, vineri seară, la un post TV, motivul pentru care nu a fost prezent la prezentarea bilanţului DNA de joi.  Preotul  Chris Terheș , preşedintele Asociaţiei Românilor Greco-Catolici din SUA, a comentat, vineri seară la România TV, legat de subiect, susținând că nu înțelege de ce prim-ministrul trebuia să participe la acest bilanț.

"Joi, la ora 11,00, am avut şedinţă de guvern, exact atunci. După aceea am intrat în programul de învestire a noilor miniştri. Iar şedinţa de guvern aţi văzut-o, că tot atunci a început. Dar Guvernul a fost reprezentat de ministrul Justiţiei interimar, doamna Birchall", a declarat Grindeanu, pentru postul tv timişorean Tele Nova, potrivit Agerpres.

Citește și: Marele absent la bilanțul DNA. Chirieac: Știrea momentului, bate tot ce a fost

Şeful Executivului a explicat și că a vorbit la telefon cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de două ori în săptămâna aceasta, atunci când l-a invitat, dar a adăugat că nu ştia exact programul.

Referitor la aceste declarații, preotul Chris Terheș, a fost întrebat vineri seară, la România TV, în emisiunea moderată de Corina Drăgotescu, dacă este vorba de o scuză așa cum apreciase anterior un alt invitat în platou, jurnalistul Val Vâlcu.

”Nu numai că se scuză, mi se pare că PSD comunică foarte prost, la fel și Guvernul. Eu nu înțeleg de ce prim-ministrul trebuie să participe la bilanțul DNA. Ce, DNA participă la bilanțul Guvernului? Și aici vorbim despre separația puterilor în stat. Fiecare putere are niște atribuții: să-și prezinte raportul în fața presei sau în fața ... Dar nu înțeleg de ce repezentantul unei puteri trebuie să participe la bilanțul unei alte puteri”, a comentat Chris Terheș.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel