Grindeanu, mesaj pentru ministrul Economiei
Premierul Sorin Grindeanu i-a transmis, joi, noului ministru al Economiei, Mihai Tudose, că își dorește ca instituția pe care acesta o conduce să înceapă revitalizarea industriei de apărare.
"Îmi doresc pentru Ministerul Economiei să începeți, domnule ministru, cu revitalizarea industriei de apărare. Avem în buget 2% pentru apărare. Mi-aș dori ca marea parte a acestei sume să fie cheltuită în România astfel încât astfel încât să putem să ajutăm industria națională de apărare", a spus Grindeanu la ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Economiei.
Referindu-se la preluarea de către Alexandru Petrescu a mandatului de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Grindeanu a afirmat că este interesat ca acesta să facă rapid proiectul pentru Legea prevenției.
"Sunt două domenii extrem de importante pentru România, și Economia și Ministerul pentru IMM-uri, sunt lucruri pe care le-am făcut deja din programul de guvernare atât la Ministerul Economiei, cât și la IMM, dar mai sunt și foarte lucruri de făcut. Eu am încredere în cei doi colegi ai mei. Sunt convins că ceea ce înseamnă prioritățile celor două ministere vor fi puse în practică într-un ritm alert. Sunt ministere care sunt adiacente ca profil", a adăugat premierul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News