"Am spus că o să treacă cele două zile în care se discută — în prima bugetul, în cea de a doua moțiunea de cenzură. E normal să rămână la dezbaterea moțiunii de cenzură, urmând ca miercuri seara — joi să ia decizia sau să iau decizia", a precizat Grindeanu, luni, la Parlament, întrebat dacă a luat vreo decizie legat de ministrul Justiției.
El a confirmat că demisia ministrului Justiției este o variantă și a completat — "sau demiterea".
Fiind întrebat dacă există varianta înlocuirii din funcție a lui Iordache, premierul a spus: "Acum, în următoarele două zile, nu, dar, după aceste două zile și după aceste etape pe care trebuie să le trecem în Parlament, sigur". El confirmat că așteaptă demisia ministrului Justiției și a completat: "sau demiterea", scrie Agerpres.
"Sigur, etape democratice, s-ar putea să fie înlocuit tot Guvernul dacă trece cumva moțiunea de cenzură", a spus Grindeanu.
Întrebat de ce nu ia o decizie în privința lui Iordache înaintea de dezbaterea și votul din Parlament asupra moțiunii de cenzură, premierul a afirmat că ministrul Justiției trebuie să fie și el prezent la moțiune.
"V-am spus, la Ministerul Justiției este și o situație aparte. Sunt posturile de secretar de stat libere. De asemenea, dacă ar pleca ministrul, s-ar vacanta aproape toate funcțiile de conducere din cadrul ministerului. Mi se pare normal, lucrând la buget domnul ministru Iordache, la bugetul Ministerului Justiției, să stea inclusiv mâine pentru vot, pentru tot ceea ce înseamnă amendamente, pentru toate aceste lucruri. Și, bineînțeles, mi se pare normal inclusiv la moțiunea de cenzură, fiind unul din actorii evenimentelor din ultimele zile sau săptămâni", a declarat Grindeanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită