Grindeanu, după ce a discutat cu patronatele din transporturi: Vom lua următoarele măsuri
Sorin Grindeanu a făcut primele declarații după ce a discutat astăzi cu patronatele din transporturi.
„Am discutat astăzi cu patronatele din transporturi pentru a identifica soluții clare la problemele pe care acestea le reclamă. Consider firesc să acord atenție solicitărilor industriei și sunt sigur că pentru orice problemă există o soluție! Sunt subiecte care pot fi rezolvate de Ministerul Transporturilor și de companiile din subordine, dar și teme care necesită un răspuns din partea altor autorități ale statului.
În ceea ce ne privește, vom lua următoarele măsuri:
- pentru reducerea timpilor de așteptare la frontierele UE și non UE prin implementarea separării fluxurilor (unde este posibil) și prin preselecția camioanelor (se vor separa camioanele goale față de cele încărcate prin cântărire dinamică). Măsura va fi luată inițial în Vămile Giurgiu și Nădlac cu extindere ulterioară la nivel național.
- în cazul problemelor referitoare la amendarea generată de expirarea rovinietei din cauza așteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesare și suficiente pentru eliminarea acestui aspect.- cu privire la eliminarea toleranțelor se va reveni la toleranța de 4% pe axă și 5% pe masă totală și la toleranțele aplicate la depășirea dimensiunilor maxim admise. Termenul de implementare: 15 zile
- partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor pentru Autorizațiile Speciale de Transport (AST). Termenul de implementare: 7 zile.
- Vom promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenției CMR- Convenția privind contractul de transport rutier internațional de mărfuri). Termen de implementare: 10 zile.
- Vom organiza un grup de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea ”pirateriei” în transporturi și corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Decizia se va lua în foarte scurt timp de MTI.
- Am stabilit să formăm și un Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ, dar și retragerea din procedura de consultare publică/modificarea proiectului de OG prin care se modifică cadrul normativ referitor la transportul alternativ. Decizia se va lua în foarte scurt timp de MTI”, a transmis Sorin Grindeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News