Data actualizării:
Data publicării:

Grigore Leșe, mesaj după ce a fost criticat de un român din Canada

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Cultura
WhatsApp

După ce un român l-a criticat pe Grigore Leșe pentru comportamentul din timpul unui concert din Canada, maestrul a transmis un mesaj.

Grigore Leșe a povestit cum a fost la concert, acolo unde a găsit niște oameni minunați. Artistul nu a făcut nicio referire la criticile aduse recent de românul din Canada.

"Am fost într-o lume cunoscută pentru diversitatea etnică și culturală. Pentru câteva zile, provincia Ontario a devenit a mea, a românilor. Ei și-au creat în Canada lumea lor. Românii își trăiesc clipa pentru a da consistență viitorului. Pentru unii amintirile au devenit trecut îndepărtat, istorie, tradiție... Sunt români care trăiesc între cele două lumi și atunci viața lor devine tulbure, plină de întâmplări și incertitudini. Rânduiala și rostul sunt greu de ținut. Au rămas cu ochii ațintiți în gol, copleșiți de gânduri și sentimente. 

(...)

Pentru a putea înțelege ușor și bine lumea, avem nevoie de oameni care să se poată adapta la situații noi, ageri la minte, oameni cu rațiune și puncte de vedere care să contracareze nepriceperea, mitocănia, ignoranța și originalitatea autohtonă exagerată. Trebuie să dezlegăm inimile oamenilor pentru a da sens vieții. Am umblat prin încrengătura de drumuri și clădiri care înfruntă cerul dar și pe cărările aborigenilor, pentru a descoperi structuri melodice străvechi care ne apropie și ne armonizează viața. Am împlinit horitul prin cuvânt.

Pentru câteva ceasuri am fost prinși în lațul dragostei pentru frumos. Horile și zicălile au slobozit baierele inimilor. IA a fost în aceste zile floarea hainelor românești.

Mi-au venit în gând vorbele: „Zîs-o mama cătă mine,/ Să-mi învăț horile bine./ În lume cât 'oi umbla,/ Multe rele m-or mânca,/ În lume cât 'oi trăi/ De mângâiere mi-or fi./ Horile-s de stâmpărare,/ La omu' cu supărare.", a fost mesajul transmis de Grigore Leșe.

VEZI ȘI: Român din Canada, revoltat de Grigore Leșe. "Să-ți fie rușine!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel