Data publicării:
Greva profesorilor 2023. Sorin Cîmpeanu: Atâta vreme cât am fost ministru, am luptat pentru finanțarea sistemului / video
Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului României, a vorbit despre greva din Educație.
În cadrul dezbaterii „Învățământul superior din România, în fața unor noi provocări“, Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului României și rector al Universității de Știinte Agronomice si Medicină Veterinară din București, a vorbit despre greva din sistemul de învățământ:
„Din păcate avem această grevă a sistemului de educație, care se suprapune exact peste procesul de adoptare a legilor educației și care are ca motiv tocmai slaba finanțare a educației. Este un lucru pentru care eu personal am luptat. Atâta vreme cât am avut poziția să propun acest lucru, am propus salarizarea sistemului de educație, la nivelul proiectului legii educației.
Sigur, nevoia de a investi în educație cred că nu poate fi contestată, nevoia de reformă în educație de asemenea nu poate fi contestată, pentru că sistemul educațional, fiind cel mai mare sistem public în orice stat, nu doar în România, are o inerție, iar față de această inerție vine în contradicție evoluția extrem de rapidă a tehnologiei, care se mișcă mult mai repede decât sistemul de educație. Vorbesc aici de digitalizare, dar nu numai de digitalizare. De asemenea, iarăși important, e vorba și de schimbarea în societate. Să pui de acord această evoluție tehnologică și societală cu schimbarea din educație nu este cel mai simplu lucru.
Eu sunt absolut convins că luni vom adopta cea mai bună formă posibilă a celor două legi, în plenul Senatului României. Susținerea învățământului dual și digitalizarea sunt teme esențiale“, a spus Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului României.
Reamintim că după ce ieri, 17 mai 2023, profesorii au fost timp de două ore în grevă de avertisment, luni, 22 mai 2023, aceștia au anunțat că vor intra în grevă generală.
Care sunt revendicările profesorilor
- Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
- Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.
CITEȘTE ȘI - Grevă profesori. Marius Budăi nu le dă nicio speranță: Acei copii nevinovați să nu sufere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News