Data publicării:

Greva Germanwings forțează anularea a 180 de zboruri

Autor: RMC | Categorie: Economie
WhatsApp
Aeroport
Aeroport

Greva echipajului de cabină al companiei Germanwings, low costul Lufthansa, ce urmează să dureze toată perioada anului nou, va forța anularea a aproximativ 180 de zboruri. Greva a început la ora 23.00 duminică și va dura până la ora 23.00 miercuri.

Tratativele derulate în weekend între sindicat și reprezentanții companiei au eșuat, sindicaliștii declarând că concesiile făcute de companie sunt insuficiente. Sindicatele doresc obținerea unor salarii și beneficii mai mari pentru angajați și de asemenea condiții mai ușoare pentru obținerea unor contracte pe durată nedeterminată.

Luna trecută, greva echipajului de cabină a Lufthansa a dus la anularea a 1500 de zboruri. Tocmai pentru că părțile nu ajung la o înțelegere, acestea au decis să recurgă la arbitraj, însă presa germană a relatat că nu s-a ajuns la un compromis nici măcar cu privire la ceea ce urmează a fi dedus arbitrajului.

Reprezentantul sindicaliștilor a declarat că grevele pot chiar să fie extinse pe o perioadă mai lungă și chiar pe zboruri internaționale. Până în acest moment, se estimează că numai 15% din zborurile companiei au fost anulate.
Principalele zboruri afectate sunt în interiorul Germaniei, însă au fost deja anulate și zboruri către Austria și Elveția. Aeroporturile din Cologne-Bonn, Munchen, Hamburg și Berlin-Tegel sunt cele mai afectate în acest moemnt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel