Data publicării:

Greșeala majoră făcută de România, deși are "capacități extraordinare". Mircea Coșea: Suntem pe primul loc din Europa, dar nu o folosim

Autor: Doinița Manic | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Economistul Mircea Coșea a explicat care sunt capacitățile României.

Economistul Mircea Coșea a fost invitat în cadrul emisiunii #Rezist cu Oana Stănciulescu, acolo unde a explicat că România are câteva capacități extraordinare, dar nu nu știe să le folosească.

"Să vedem care sunt capacitățile României. Păi România are câteva capacități extraordinare. România este pe primul loc din Europa din punct de vedere al posibilei independențe energetice. Deci avem energie mai mult decât alții, dar nu o folosim. Avem una dintre cele mai competitive agriculturi din Europa, probabil acum va trebuie să facem niște irigații din cauza secetei, dar această industrie a prelucrării produselor agricole nu există în România.

Deci avem producție agricolă, semințe până la urmă, că asta înseamnă, le exportăm și de acolo ne vine tot ce trebuie prelucrat, până și pâinea, congelată. Deci sunt niște rezerve pe care le putem folosi pe niște priorități în care putem să intrăm pe piața mondială. Nu prin ceea ce a fost, aia a trecut, cu siderurgia, cu toate, industria grea, cum spunea ideologie sovietică: vom construi socialismul cu industria grea cu pivotul ei principal industria constructoare de mașini.

Mircea Coșea, despre producția de mașini: Deocamdată facem manufactură

Da, să construim mașini, dar să le concepem noi pentru că noi deocamdată facem manufactură. Noi construim mașini, și Daci, chiar și Ford, nu le concepem noi, nu avem noi cercetarea, nu avem noi inovația, vin din altă parte, noi doar le manufacturăm. Deci dacă nu vom dezvolta cercetarea, dacă nu vom pune învățământul superior pe baze moderne pentru că universitățile noastre sunt la coada acestei liste de universități europene pentru că sunt rămase în urmă cu materia, cu maniera de interpretare a realității, nu vom putea să ne urcăm pe scara asta.

Vom rămâne tot acolo unde suntem. România sigur că se mișcă. România s-a dezvoltat enorm, România de acum 10 ani este mult depășită azi, iar față de acum 30 de ani este în altă epocă, dar lucrul acesta îl facem prea încet. Sigur că ne dezvoltăm, dar față de resursele pe care le avem ne dezvoltăm prea încet, față de așteptările pe care le are cetățeanul e prea încet. De ce încă pleacă românii din România? Nu pentru că sunt salarii mai mari dincolo, am început să egalăm lucrul acesta, ci pentru că au viitor", a declarat Mircea Coșea la DC NEWS.

Vezi mai multe în video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel