Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Gregorian Bivolaru, eliberat. Ce decizie a luat

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Motivarea sentinței date de Judecătoria Bistrița pe 7 septembrie, prin care Gregorian Bivolaru a fost eliberat condiționat, arată că, în opinia instanței, acesta nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică și că și-a asumat fapta comisă.

Alegeri prezidentiale 2024

"Petentul declară că, în opinia sa, este îndreptățit pentru a fi liberat condiționat întrucât a realizat 45 de credite și că zilele executate în detenție sunt suficiente pentru fapta pentru care a fost condamnat și pe care și-o asumă și o regretă. Totodată, declară că a luat decizia ca niciodată să nu mai discute cu o persoană sub 18 ani pentru a nu mai ajunge în situația de față, perioada petrecută în detenție fiind una edificatoare. Mai arată că au trecut 13 ani de la faptele pentru care a fost condamnat și nu a mai săvârșit o altă faptă deoarece nu mai dorește să trăiască astfel de experiență", se arată în motivare.

Instanța a apreciat că decizia de liberare condiționată, deși ar putea fi criticată de opinia publică, este una justă, deoarece perioada de detenție efectuată este "suficient de consistentă".

"Relativ la impactul pe care liberarea condiționată l-ar putea avea asupra conștiinței colective, instanța apreciază că lăsarea în libertate a petentului, deși susceptibilă la anumite critici din partea unor membrii ai societății, nu este de natură să tulbure în vreun fel buna desfășurare a relațiilor sociale normale, petentul neconstituind așadar un potențial pericol pentru ordinea publică. Totodată, relativ la posibilitatea existenței unui efect încurajator (față de terți subiecți cu astfel de preocupări infracționale) pe care l-ar putea avea punerea în libertate înainte de termen a petentului, instanța reține că un astfel de efect, deși poate exista cel puțin teoretic, este unul minim, în condițiile în care, așa cum s-a menționat anterior, petentul a executat o perioadă de detenție suficient de consistentă pentru atingerea tuturor dezideratelor urmărite de art. 52 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal", se arată în sentința Judecătoriei Bistrița.

Gregorian Bivolaru a început executarea pedepsei privative de libertate la data de 22 iulie 2016, acesta fiind condamnat la 2.191 zile de închisoare. Pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ținând cont de vârsta sa, de 65 ani, acesta a trebuit să execute o treime din pedeapsă, respectiv 730 de zile.

"Petentul a îndeplinit fracția prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată, având la data de 06.09.2017 un număr de 764 de zile executate și câștigate (din care un număr de 412 zile de detenție, 352 de zile de arest deduse și 0 zile câștigate prin muncă)", precizează judecătorul.

În susținerea cererii de liberare condiționată au fost anexate mai multe documente, printre care se numără și dovezi că Bivolaru a solicitat să fie scos la muncă pe perioada detenției, dar cererile sale i-au fost respinse sub motivația că activitățile disponibile sunt sub calificarea petentului, și că nu a primit nicio sancțiune disciplinară.

[citeste si]

De asemenea, au fost anexate copii după o caracterizare emisă de un fost parlamentar european, scrisori de susținere din partea a 12 organizații non-profit din afara României, listă de lucrări, caiete și broșuri realizate de Bivolaru în perioada 2016-2017, copia traducerii legalizate a unei adeverințe emise de autoritățile din Suedia din care rezultă că statul suedez va asigura acordarea unei pensii lunare în sumă de 7.863 SEK pentru fondatorul MISA și o copie după adresa Ambasadei Suediei în România, înregistrată la Penitenciarul Bistrița în data de 29 mai 2017, privind vizita unui consilier al ambasadei și a unui consul al Suediei la petent.

Potrivit motivării, procurorul a susținut, de asemenea, liberarea condiționată a lui Gregorian Bivolaru, pe motiv că sunt îndeplinite condițiile legale.

Gregorian Bivolaru, care se afla în Penitenciarul Bistrița din luna februarie a acestui an, a fost pus în libertate în data de 13 septembrie, la ieșirea din penitenciar declarând că nu se consideră vinovat de faptele pentru care a fost condamnat, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel