Data publicării:

Grecii, supuși măsurilor de austeritate. Află cu cât le vor fi diminuate veniturile

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
grecia-steag-parlament
grecia-steag-parlament

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul de la Atena a început să implementeze măsurile dure de austeritate necesare pentru a primi cel de-al doilea pachet de finanţare externă de la UE şi FMI. Autoritățile elene au decis, marţi seara, ca salariul minim mediu să fie redus cu 22%, acesta ajungând la 751 euro, iar pensiile de peste 1.300 euro vor fi reduse cu 12%.

În timp ce parlamentul aproba un nou set de măsuri suplimentare, guvernul de la Atena a aprobat reducerea salariului minim şi scăderea pensiilor din sistemul public în cadrul pachetului de măsuri convenit cu instituţiile finaiciare internaţionale.

Ministrul Finanţelor, Evangelos Venizelos a declarat: "Legislaţia de astăzi şi cea care va fi adoptată mâine reprezintă doar acţiuni de implementare a programului deja votat pentru salvarea ţării. Trebuie să cârmuim nava către siguranţă, în portul restructurării datoriilor. Este nevoie de solidaritate naţională şi trebuie să transmitem un mesaj de credibilitate".

În aceste condiții, guvernul elen a impus o scădere de 22% a salariului minim mediu lunar, la 751 euro. Pentru persoanele cu vârsta sub 25 de ani, salariul minim a fost redus cu 32%.

De asemenea, Atena a impus îngheţarea salariilor pentru anumite categorii profesionale până când şomajul va scădea sub 10%, de la 21% în prezent, în timp ce pensiile suplimentare, plătite din contribuţiile voluntare ale angajaţilor, au fost reduse cu până la 30%.

Pensiile care depăşesc 1.300 euro vor fi reduse cu 12%, au mai hotărât autoritățile de la Atena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel