Data publicării:

Grecia va primi 8 miliarde de euro în luna noiembrie de la FMI şi UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Grecia va primi 8 miliarde euro în luna noiembrie de la FMI şi UE după ce rapoartele misiunii comune la Atena a reprezentanţilor Comisiei Europene, FMI şi BCE, care s-a încheiat marţi, vor fi avizate de către miniştrii Finanţelor din zona euro şi Consiliul Director al FMI.

"Odată ce Eurogroup şi Consiliul Director al FMI vor aproba concluziile celei de-a cincea evaluări, următoarea tranşă de 8 miliarde euro (5,8 miliarde euro din partea statelor membre şi 2,2 miliarde euro de la FMI) va deveni disponibilă, cel mai prbabil, la începutul lunii noiembrie", se arată într-un comunicat transmis marţi de delegaţia CE, FMI şi BCE.

Tranşa de 8 miliarde euro face parte din programul de finanţare de 110 miliarde euro convenit în mai 2010.

Inspectorii CE, FMI şi BCE au arătat că Grecia va rata ţinta de deficit din acest an, iar pentru a o respecta pe cea de anul viitor va fi necesară "implementarea decisivă" a măsurilor de austeritate.

Pentru atingerea obiectivelor din 2013-2014, creditorii externi ai Greciei consideră că vor fi necesare măsuri suplimentare.

De asemenea, instituţiile financiare internaţionale anticipează că recesiunea va fi mai severă decât estimau în luna iunie, iar revenirea economiei ar putea avea loc numai începând din anul 2013.

Oficialii CE, FMI şi BCE au criticat procesul de implementare a reformelor convenite de Grecia cu instituţiile financiare internaţionale, calificându-l drept "neuniform".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel