Grecia - România: Politicienii sunt pesimiști. Tu ce pronostic dai?
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Suporteri România
Suporteri România

Politicienii români au vorbit pentru DC News despre meciul Grecia - România. Unii au oferit pronosticuri, în timp ce alții s-au declarat pesimiști și rezervați față de partida din turul barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2014.

Codrin Ștefănescu: "Ca român aș vrea să-i batem la un scor mare, 3-0 sau 4-0. Din punctul de vedere al valorii și al problemelor de lot pe care le avem, ar fi bun și un egal, 0-0 sau 1-1. Pentru că, din ce am citit în presa internațională, valoarea lor este mai mare decât a noastră. Totuși, am credința că băieții se vor motiva și vor face un meci bun. Dacă rezistăm acolo și obținem un rezultat de egalitate, am nădejde că acasă vom câștiga cu 2-0 sau 3-1. Vom juca acolo cu o presiune foarte mare, dar eu, ca român, sper să facem o surpriză frumoasă și să îi batem la un scor mare încă din Grecia. Am observat că naționala noastră joacă mai bine în deplasare. Sub tensiune și presiune băieții reușesc să se motiveze și să evolueze mai bine".

Ioan Ghișe: "Mă rog la Dumnezeu să câștigăm. Sunt rezervat, pentru că e un meci cu o miză atât de mare și se poate întâmpla orice. Nu risc să dau un pronostic, pentru că sunt rezervat".

Corneliu Vadim Tudor: "Experiența m-a învățat să nu dau pronosticuri, că ies pe dos. Deci nu dau pronostiuri, dar sunt foarte îngrijorat de încăpățânarea acestui Pițurcă. El și-a făcut damblaua cu Mutu, că e mai bun decât a fost el (n.r. jucătorul Victor Pițurcă), că e mai vedetă și nu l-a convocat. Asta e un punct slab. E un handicap de la început. În al doilea rând, nu trebuia să se petreacă acel cutremur de gradul 9 ieri, în fotbalul românesc. Nu trebuia destabilizarea asta (n.r. schimbarea președintelui LPF), pentru că jucătorii ar putea fi afectați de acest lucru".

Mircea Geoană: "România va face 1-1 în Grecia. Cât despre marcator, nu știu să zic cine ar putea înscrie".

Remus Cernea: "Cred că va fi egal. Îmi doresc să reușim calificarea, dar depinde de jucători, de staff, de suporteri. Cu toții trebuie să își aducă aportul și să lupte pentru a obține calificarea la Campionatul Mondial".

VEZI AICI DESFĂȘURAREA LIVE TEXT A MECIULUI GRECIA – ROMÂNIA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel