Data publicării:

Grecia: Petrecere de Crăciun dedicată ''păcătoşilor'', anulată din cauza ameninţărilor cu moartea

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie cu rol ilustrativ
Fotografie cu rol ilustrativ

O petrecere de Crăciun dedicată 'păcătoşilor din această lume' a trebuit să fie anulată în această săptămână într-un bar din Grecia în urma unor ameninţări cu moartea primite de organizatori din cauza afişului evenimentului, care îl prezenta pe Iisus Hristos purtând cercei şi machiaj facial, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Petrecerea, prevăzută pentru Ajunul Crăciunului în Nafplio, un oraş portuar din sudul Greciei, se adresa 'păcătoşilor din această lume' şi avea ca obiectiv 'celebrarea aniversării omului care a adus mesajul iubirii şi solidarităţii'. Afişul evenimentului conţinea imaginea retuşată a unei icoane reprezentându-l pe Iisus, peste care era suprapus cuvântul 'blasfemie', scris în majuscule de culoare roşie.

Afişul a generat proteste imediate ale preotului local, au precizat organizatorii pe pagina lor de Facebook, care a fost între timp desfiinţată. Organizatorii au adăugat că au primit apeluri telefonice în care au fost ameninţaţi că vor fi 'ucişi şi linşaţi'. Homosexualitatea rămâne un subiect tabu în Grecia, în pofida legalizării în 2015 de către un guvern de stânga a uniunilor civile pentru cuplurile de acelaşi sex.

Relaţiile homosexuale sunt în continuare rău văzute de puternica Biserică ortodoxă greacă. Atacuri şi agresiuni homofobe continuă să se producă în această ţară, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel