Miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat decizia finală privind acordarea următoarei tranşe, de 12 miliarde euro, din împrumutul de urgenţă convenit anul trecut cu Grecia, solicitând guvernului elen adoptarea unor noi măsuri dure de austeritate pentru deblocarea fondurilor, transmite Mediafax.
Oficialii europeni au precizat că estimează plata tranşei până la mijlocul lunii iulie. Grecia are nevoie de bani până la jumătatea lunii viitoare pentru a evita intrarea în default (incapacitate de plată).
Liderii europeni insistă ca deblocarea următoarei tranşe să fie condiţionată de aprobarea, de către parlamentul elen, a unor noi legi privind reforme fiscale şi privatizarea activelor statului. Între timp, populaţia elenă îşi exprimă tot mai zgomotos dezaprobarea faţă de măsurile de austeritate şi privatizările impuse de instituţiile financiare internaţionale.
„Pentru a trece la plata următoarei tranşe, trebuie să fim siguri că parlamentul elen va da votul de încredere guvernului şi va susţine programul, aşa că decizia va fi luată la începutul lunii iulie“, a declarat ministrul belgian al Finanţelor, Didier Reynders.
Moneda euro s-a depreciat uşor luni faţă de dolar pe pieţele asiatice, din cauza amânării.
Miniştrii Finanţelor din zona euro au mai arătat, într-un comunicat emis luni dimineaţă la Luxemburg, după şapte ore de discuţii, că vor întocmi un al doilea program de bailout pentru Grecia. Statul elen a încheiat în luna mai a anului trecut un acord cu UE şi FMI pentru un împrumut extern de urgenţă de 110 miliarde euro, dar a ratat ţintele fiscale din programul economic şi are nevoie de extinderea finanţării pentru a nu intra în default în următorii doi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați