Data actualizării:
Data publicării:

Greșeala premierului Victor Ponta din mesajul de Ziua Regalității. Cum a devenit zi națională, dar LUCRĂTOARE

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a trimis un mesaj de Ziua Regalității în care a făcut o greșeală cu privire la statutul zilei de 10 mai, care a devenit zi națională, dar nu și una de care se pot bucura angajații, pentru că nu este zi liberă, ci lucrătoare, potrivit legii promulgate. 

"Cred că este important să retrăim aceasta atmosferă de sărbătoare și acum, iar în acest sens salut decizia Parlamentului de a adopta în luna aprilie Proiectul de Lege nr. 609/2013 privind declararea zilei de 10 Mai ca sărbatoare naționala — zi nelucrătoare", a scris premierul Victor Ponta în mesajul de Ziua Regalității. 

"10 mai, zi nelucrătoare" era propunerea inițială din Legea 609/2013. Forma inițiatorului arăta astfel: 

(w670)

Forma adoptată, însă, este una din două articole, primul și al treilea din propunerea făcută. Astfel, al doilea articol în care este menționat că "Ziua de 10 mai va fi zi liberă, nelucrătoare pentru sistemul bugetar și privat, iar alineatul (1) al articolului 134 din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii se modifică prin introducerea zilei respective" a fost eliminat.

Iată forma adoptată și promulgată: 

(w670)

Legea a fost adoptată în 23 aprilie 2015 de Camera Deputaților cu 294 de voturi pentru, unul împotrivă și 6 abțineri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel