Carnagiu pe drumul european E 581 din Vaslui. Un şofer nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, iar maşina a derapat într-un pom. În urma impactului, cinci persoane au murit, iar alta se află în stare deosebit de gravă la spital.
Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei. De aceea, poliţiştii merg pe varianta că şoferul ar fi adormit la volan, iar maşina a lovit un ciot de copac de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat.
UPDATE:
Cinci persoane au murit pe loc, iar o femeie a fost transportată la spital în stare foarte gravă. Din nefericire, aceasta nu a mai rezistat. Decesul ei a fost confirmat de căre medici.
"Victimele au fost găsite pe câmp, în apropierea maşinii răsturnate. Urmează identificarea tuturor persoanelor, acestea fiind, cel mai probabil, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european